Kelemen Hunor pune cruce unui guvern minoritar PSD-UDMR

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, marți, că nu există posibilitatea creării unui Guvern minoritar PSD din care să facă parte UDMR, ‘linia roșie’ fiind AUR.

Întrebat la Digi 24 dacă ia în calcul posibilitatea unui Guvern minoritar PSD din care să facă parte și UDMR, Kelemen Hunor a răspuns: ‘Nu există. Nu se poate. Nu vrem, nu se poate. (…) Eu de săptămâna trecută spun că nu există aceasta soluție, nu există această posibilitate. Văd că reapare de fiecare dată. Spun și astăzi: nu există această posibilitate’.

El a precizat că nu a fost contactat de cei de la PSD pentru a discuta pe acest subiect.

‘Noi suntem acum în acea parte a fostei coaliții care a fost dată jos de PSD și de AUR. Logic, nu pot să mă trezesc pe partea cealaltă cu AUR. Nu PSD e problema cea mai mare. Deci nu există această posibilitate, că asta ar însemna că eu sunt alături de cei care au dărâmat Guvernul din care am făcut și facem parte și în acest moment. Plus, la noi există o linie roșie – AUR. Eu nu pot să trec peste asta. Nici măcar nu ajung să discut condițiile PSD-ului sau să discut o formare a unei coaliții minoritare. Plus, dacă ar fi o astfel de soluție, asta ar însemna că ești la mâna celor de la AUR. Nu se poate, nu pot accepta eu așa ceva’, a arătat Kelemen Hunor.

Potrivit liderului UDMR, ‘PSD a arătat că există o majoritate când a dărâmat Guvernul, de 281 de voturi ‘.

‘Ok, nu o să fie 281, să fie 240, 234, ca să fim la limită. Dar tot doar cu AUR se poate aduna această majoritate, nu se poate altfel. (…) Președintele, cel puțin, cum am înțeles eu din declarațiile președintelui, a spus că nu dorește o majoritate în spatele căreia e AUR. E o poziționare corectă, din punctul meu de vedere. Sigur, eu accept că există și alte abordări legitime sau corecte din punct de vedere matematic, politic eu nu pot să accept’, a subliniat Kelemen Hunor.

El acceptă că un Guvern minoritar ar putea fi o soluție pentru România, dar cu ‘o susținere transparentă din Parlament și acceptabilă’.

‘Asta ce înseamnă? Ok, nu se poate altceva, atunci se poate merge și pe Guvernul actual minoritar, dar PSD-ul atunci să dea voturile pentru a trece de această perioadă, până anul viitor. Fiindcă PSD-ul împreună cu noi, cu PNL, cu USR, am fost de acord cu proiectul de guvern, cu programul de guvern și am muncit pentru a pune în aplicare acel program până acum două, trei săptămâni, când a fost dat jos Guvernul Bolojan. Deci pentru PSD nu este ceva nou. Eu înțeleg că nu se mai poate, nu mai vor, e de înțeles, nu vreau să comentez în niciun fel, dar atunci să dai o mână de ajutor nu pentru PNL, nu pentru UDMR, ci pentru a atinge jaloanele și pentru a atrage fondurile și pentru a ajuta societatea românească, până la urmă’, a spus liderul UDMR.

Întrebat dacă un astfel de Guvern ar putea să fie condus în continuare de Ilie Bolojan, el a răspuns: ‘Asta nu se va putea, cred eu, fiindcă a fost dat jos cu 281 de voturi. Și nu poți să pui PSD-ul în situația în care să voteze peste trei săptămâni ceea ce a dat jos. Aici trebuie să înțeleagă și alții că nu merge, indiferent cât de mult dorim, vrem, nu merge. Nu se poate. Cum nici PSD-ul nu poate dicta PNL-ului cine să fie premier. Nu se poate, că din afara PNL-ului nu poți să spui tu cine să fie premierul propus de PNL. Nu se poate accepta așa ceva. Asta înseamnă că tu ai distrus sau ai atacat autonomia unui partid cu care ești la guvernare, ai fost în guvernare, deci nu se poate. Din ambele părți trebuie o recalibrare a pozițiilor, o flexibilizare a pozițiilor’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum și-au dat foc grecii la păduri din cauza rețelelor electrice dărăpănate

    Scânteile provenite de la rețeaua electrică dărăpănată a Greciei...

    Americanii își pun la plată și aliații din Asia

    Oficialul Pentagonului, Elbridge Colby, a îndemnat aliații SUA din...

    Oamenii lui Bolo distrug industria din Alba

    Una dintre cele mai mari companii din Alba Iulia,...

    Spania, Merkel 2 pentru migranți

    Amnistia propusă de Spania pentru migranții fără acte ar...

    Moldovenii sparg in jocurile de noroc oficiale 2,5% din PIB

    Moldovenii au cheltuit în 2025 peste 10 miliarde de...

    Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, o alianță de distanțare de America

    Comentând acordul de susținere militară reciprocă dintre Arabia Saudită,...

    Articole relationate

    Categorii populare