Kelemen Hunor o critică pe Lasconi: Poftiţi?! Adică vrem să reducem birocraţia cu şi mai multă birocraţie?!

Rolul preşedintelui este să protejeze cetăţenii, nu birocraţia statului, consideră liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a criticat vineri propunerea candidatului la prezidenţiale Elena Lasconi care ar vrea să creeze la Cotroceni un departament pentru eficientizarea statului.

„Nimic nu creşte când statul se măreşte! Am citit propunerea unui contracandidat la Preşedinţie: vrea să creeze încă o instituţie inutilă pentru a reduce numărul de instituţii inutile… Poftiţi?! Adică vrem să reducem birocraţia cu şi mai multă birocraţie?! Nu are niciun sens. Cetăţenii au nevoie de preşedinte. Nu instituţiile. Rolul preşedintelui este să protejeze cetăţenii, nu birocraţia statului”, a transmis preşedintele UDMR, într-o postare pe Facebook.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, vrea să creeze la Cotroceni un departament pentru eficientizarea statului.

Lidera USR a precizat, pentru Pro Tv, că din echipa sa vor face parte membri USR, dar şi ai altor partide, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.

În opinia acesteia, cele mai mari probleme ale ţării sunt: corupţia, pe care a numit-o „cancerul” României; situaţia din educaţie şi sănătate, faptul că economia este „sufocată” de taxe. Ea a pledat, de asemenea, pentru o „reformă” în Justiţie şi consolidarea rolului DNA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare