Kelemen Hunor: DNA intimidează comunitatea maghiară

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, într-o conferință de presă, că în ultimii ani au existat încercări de intimidare a comunității maghiare, fapt care ar arăta că instituțiile statului de drept nu funcționează bine.

‘Noi am văzut în ultima perioadă — și aici vorbesc de ultimii 3-4 ani — încercări de intimidare la adresa comunității noastre. Am spus de foarte multe ori și de foarte multe ori am fost înțeleși greșit. Noi credem că demersurile și încercările de intimidare la adresa primarilor sau a celor aleși în autoritățile locale nu sunt o întâmplare, nu sunt doar un lucru pe lângă care putem să trecem.Și aici a fost cazul de la Gheorgheni, cazul de la Miercurea Ciuc, apoi Sfântu Gheorghe și ultimul caz la Cluj, unde viceprimarul Horvath Anna este suspectată în legătură cu finanțarea campaniei electorale. Pentru astfel de situații noi trebuie să mergem mai departe, trebuie să continuăm drumul pe care am pornit și trebuie să fim mai puternici și mai solidari decât înainte’, a spus Kelemen Hunor.

El a adăugat că în unele cazuri, cum este cel al viceprimarului Horvath Anna, au fost luate măsuri disproporționate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul altor aleși.

‘Noi nu contestăm dreptul procurorilor de a face cercetări, asta este treaba procurorilor; noi când vedem că măsurile adoptate sunt disproporționate cu acuzațiile sau cu presupusele acuzații, atunci punem semne de întrebare și credem că statul de drept, instituțiile statului de drept nu funcționează bine sau funcționează cu multe, multe probleme, fiindcă tot timpul măsurile adoptate trebuie să fie proporționale cu acuzațiile sau cu presupuse fapte.Și noi am constatat, și nu vreau să dau exemple, dar sunt mulți primari cu acuzații mult mai brutale și cu suspiciuni mult mai bine fundamentate decât cazul doamnei Horvath — noi credem în nevinovăția domnei Horvath — și sunt lăsați să meargă la serviciu și-și fac treaba pentru care au fost aleși. Deci, noi credem că e nevoie de o întărire a statului de drept și din acest punct de vedere, fiindcă am constatat măsuri disproporționate în ultima perioadă’, a mai completat președintele UDMR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare