Kelemen Hunor anunță un guvern PNL-PSD

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a afirmat, marţi, la RFI, că formarea unui guvern de mare coaliţie între liberali şi social-democraţi este posibilă după alegerile parlamentare, însă subiectul este evitat înaintea alegerilor din considerente electorale.

”Eu cred că în acest moment şi varianta unui guvern de mare coaliţie PSD-PNL are şanse reale, indiferent ce spun unii şi ce spun alţii. Înainte de alegeri şi de campanie, nu o să spună nimeni că asta va fi soluţia, dar eu nu aş pune în paranteză pentru nici un minut această soluţie. Asta înseamnă peste 70% din mandate, unde nu mai ai nevoie de nimeni şi nici nu cred că în acest moment noi suntem în măsură să spunem că «dacă aveţi 70%, totuşi, UDMR-ul doreşte să meargă». Cu cine să meargă?”, a spus preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a precizat că Uniunea nu va face alianţe preelectorale, respectând cutuma, urmând ca eventuale alegeri să fie organizate doar după scrutin. „Noi am spus că înainte de alegeri nu facem coaliţii, nu facem alianţe, nu facem înţelegeri. Aşa am procedat aproape tot timpul şi eu cred că aşa este şi corect. După alegeri vom vedea cine va avea majoritate, cine va primi mai multe mandate şi în ce condiţii se poate stabili sau nu se poate stabili o alianţă”, a spus Kelemen.

Întrebat în ce condiţii ar putea susţine UDMR un guvern format după alegeri, dar condus tot de către Dacian Cioloş, liderul Uniunii a răspuns: „Păi, cei care câştigă alegerile, cei care vor avea mai multe mandate şi îl propun pe Dacian Cioloş, atunci eu cred că cei care susţin guvernul îl vor susţine şi pe Dacian Cioloş, dar nu poţi să nu ţii cont de dorinţa oamenilor, de voinţa electoratului. Cei care au mai multe mandate, dacă n-au câştigat 50% plus un mandat, atunci lucrurile sunt foarte clare, Constituţia este extrem de clară, dar dacă nu există un asemenea grup parlamentar, cei care au mai multe mandate au posibilitatea de a propune un prim-ministru, de a încerca o majoritate. Şi dacă ei vin cu Dacian Cioloş, eu ridic pălăria şi spun asta este soluţia celor care au primit încrederea cetăţenilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare