Justiţia europeană a anulat miercuri sancţiunile UE împotriva mamei şefului grupului paramilitar rus Wagner

Justiţia europeană a anulat miercuri sancţiunile Uniunii Europene (UE) împotriva mamei şefului grupului paramilitar rus Wagner, prima între-o serie serie de decizii referitoare la măsurile punitive în contextul războiului din Ucraina, informează AFP.

„Chiar dacă (şeful Wagner, Evgheni Prigojin) este responsabil de acţiuni ce au compromis integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, legătura dintre dna (Violeta) Prigojina şi fiul său, stabilită la momentul adoptării de măsuri restrictive, nu se bazează decât pe legătura lor de rudenie şi prin urmare nu este suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase”, anunţă Tribunalul UE într-un comunicat.

Violeta Prigojina se află sub incidenţa unei interdicţii de intrare în UE şi a îngheţării activelor sale de pe 23 februarie 2022, la scurt timp după recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei şi cu o zi înainte de declanşarea invaziei ruse asupra acestei ţări.

Pentru a decide să o sancţioneze, Consiliului UE indicase că ea era „proprietara Concord Management and Consulting LLC, ce aparţine grupului Concord, fondat şi deţinut până în 2019 de fiul ei” şi „de asemenea proprietara altor întreprinderi legate de acesta din urmă”. Şi că, prin urmare, ea „a susţinut acţiuni şi politici ce compromit integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”.

Însă „rezultă din dosar că dna Prigojina nu mai este proprietara Concord Management and Consulting din 2017, chiar dacă ea deţinuse părţi” din acesta, a anunţat miercuri Tribunalul UE, care estimează de asemenea că „nu este demonstrat de Consiliu că ea deţinea alte întreprinderi legate de fiul său la data adoptării de acte litigioase”.

Prin urmare, Tribunalul a decis anularea sancţiunilor, subliniind că legătura de rudenie dintre Prigojina şi fiul său „nu ar fi suficientă pentru a justifica înscrierea ei pe listele litigioase”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge pentru prima dată în Mehedinți

    Primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit îndoar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest...

    Trump și-ar putea amâna vizita in China

    Vizita planificată a președintelui american Donald Trump în China...

    Șeful CJ Mehedinți anunță drumul expres Drobeta Turnu Severin-Calafat

    Ministerul Transporturilor a aprobat încheierea acordului de parteneriat dintre...

    Aveți o idee de afacere, dar finanțarea reprezintă o problemă?  Avem noutăți de la FNGCIMM

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici...

    Oficiali americani spun că războiul din Iran se va prelungi până în toamnă

    Statele Unite și alte câteva țări se așteaptă ca...

    Când e bine să îl suni pe Trump

    Cel mai bun moment pentru a-l suna pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare