Justiția belgiană cere Facebook să nu mai monitorizeze utilizatorii care nu au cont pe această rețea

Justiția belgiană a dispus luni companiei Facebook ca în cel mult 48 de ore să înceteze ‘urmărirea’ internauților care nu și-au dat consimțământul pentru acest procedeu, în caz contrar riscând o amendă de 250.000 de euro pe zi, transmite AFP, conform Agerpres.

Decizia, luată de un tribunal de primă instanță din Bruxelles, se aplică în cazul internauților care nu sunt membri ai rețelei americane de socializare și care, spre deosebire de cei care au un cont pe Facebook, nu au autorizat această companie să le folosească datele.

În verdictul pronunțat se ‘dispune rețelei de socializare Facebook să înceteze monitorizarea și înregistrarea utilizării internetului’ de către persoanele care accesează din Belgia rețeaua world wide web. Concret, justiția belgiană contestă folosirea de către această rețea de socializare a așa-numitelor ‘cookies’, acele micro-fișiere ce conservă datele sau interesele internauților și care sunt folosite apoi pentru a-i monitoriza.

‘Facebook plasează cookies ce rețin faptul că un internaut a vizitat o pagină Facebook, cum ar fi pagina unui prieten, dar și vizitarea altor pagini, cum ar fi de exemplu cele ale lanțurilor de magazine sau partidelor politice’, se explică într-un comunicat emis de instanța de judecată, care mai precizează că, în prezent, Facebook păstrează timp de doi ani respectivele cookies.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare