de Attila Somfalvi, jurnalist net.co.il
Viitorul carierei politice a lui Benjamin Netanyahu este cea mai intrigantă întrebare politică pe care toată lumea o pune, dar nimeni nu vrea să discute oficial încă. ‘Nu este momentul’, spun susținătorii unității naționale, dependenți de sentimentul intoxicant al unității născute din dezastrul de pe 7 octombrie. ‘După război’, roagă alții, încercând să rupă, chiar și în șoaptă, acest tabu nu atât de sacru.
Netanyahu a văzut zile politice rele in ultimii 30 de ani, dar acestea par a fi cele mai rele dintre cele mai rele, fundul absolut. Sondaj după sondaj, publicul israelian îi arată actualului prim-ministru ușa. Întrebarea nu este dacă ‘Regele Bibi’ ar trebui să plece, ci când. În timpul războiului sau după ce lupta se termină. În timp ce soldații israelieni curăță Gaza de teroriști sau după ce ultimul tanc se întoarce la graniță.
Aceasta este o argumentare zadarnică, si totuși ea dictează tonurile și intensitatea protestelor împotriva lui Netanyahu, care până acum refuză să-și asume responsabilitatea pentru cel mai sever eșec din istoria Israelului. Loialiștii săi continuă să pompeze în mass-media și rețelele sociale narativul că seniorii militari și de informații sunt de vină, nu prim-ministrul. ‘El nu a fost avertizat’, soptesc apărătorii lui Netanyahu in linia lor de apărare, stabilită în spatele ușilor închise. ‘El nu știa. Nu i s-a spus despre o amenințare concretă. A primit primul apel la ora 6:29 dimineața.’ Acestea ar putea suna ca scuzele unui școlar care dă vina pe câine pentru neîndeplinirea temei pentru acasă, dar exact așa au stat lucrurile din 7 octombrie, în ciuda faptului cunoscut că Netanyahu a fost cel care a pompat sute de milioane de dolari în numerar în…Hamas.
Ce se va întâmplă după război depinde de când va veni acea zi. Situația actuală, inclusiv un armistițiu temporar care permite întoarcerea celor răpiți din Gaza în Israel, face ca data de sfârșit a războiului să fie neclară. În ciuda liniștii relative de pe
frontul nordic, amenințat de forțele Hezbollah puternic înarmate ale lui Hassan Nasrallah, nu se poate prezice ce va aduce fiecare zi. Presiunile interne pentru efectuarea unei manevre militare semnificative pentru a împinge forțele Hezbollah departe de frontiera nordică a Israelului se aud clar aici. Potrivit analiștilor, Netanyahu a respins deja, poate sub presiunea americană, o ofensivă în Liban – dar nu este clar cât timp poate menține linia. Zeci de mii de civili israelieni au fost deposedați de casele lor de când războiul din sud a început, iar întoarcerea este critică, dar puțin probabilă fără a împinge Hezbollah departe de graniță.
Această problemă, lipsa de securitate în nord alături de războiul continuu din sud, îl plasează pe Netanyahu în partea de jos a lanțului politic al Israelului. Dar cu Netanyahu nu ar trebui să devenim dependenți de rezultatele sondajelor. Acestea reflectă în prezent sentimentul, fără îndoială unul dur, dar sentimentele se schimbă în timp și se remodelizează conform realităților haotice ale vieții în Israel.
Benjamin Netanyahu nu trebuie tratat ca un politician obișnuit. El nu este unul. Prim-ministrul Israelului este un om cu abilități incredibile de convingere, nevăzute în arena politică locală și, posibil, chiar și la nivel global. Netanyahu a dezvoltat un mecanism atât de sofisticat de autoapărare încât se activează ori de câte ori trebuie să-și asume responsabilitatea pentru un eșec în timpul mandatului său. Acest mecanism creează pentru Netanyahu o percepție distorsionată a realității, spunându-i o narativă cu care poate trăi: toată lumea este împotriva mea, se încearcă o înscenare. Nu e vina mea.
Lucrul interesant despre acest mecanism special este că, după ce se convinge pe sine, Netanyahu pornește prin Israel pentru a-și convinge susținătorii, în special pe cei deziluzionați care tind să-l abandoneze. Cu o muncă nesfârșită și discursuri pe care numai Netanyahu le poate oferi, el reușește în locuri unde nimeni altcineva nu ar putea. Netanyahu este un om care nu știe cum să renunțe, să piardă, să recunoască o greșeală sau să-și asume responsabilitatea.
Pe măsură ce trece timpul, această convingere internă profundă devine mai puternică. Susținut de soția sa, fiii și o mașinărie neîncetată de dezinformare și știri false, alături de un grup de oameni de media adoratori gata să susțină fiecare afirmație absurdă pentru a salva pielea liderului lor, Netanyahu se angajează într-o călătorie de evitare a responsabilității și vinovăției, aruncând noroi și murdărie asupra rivalilor săi politici.
În timp ce într-o conferință de presă, Netanyahu este „consternat” de întrebările politice puse de unii reporteri, în spatele scenei, el și echipa sa conduc o campanie de compromitere împotriva partenerului său din guvern, Benny Gantz, cel mai popular om din Israel la momentul acesta. În loc să aprecieze riscul politic pe care Gantz l-a luat alăturându-se guvernului la câteva zile după dezastrul sever de pe 7 octombrie, Netanyahu își activează mașina de ură împotriva lui Gantz, încercând să-l învinuiască pentru stabilirea unui stat palestinian în Cisiordania.
Cititorul non-israelian s-ar putea întreba, ce e în neregulă cu un stat palestinian în Cisiordania? În atmosfera de frică și traumă în care trăiesc israelienii, un stat palestinian este ultimul lucru de care vor să-l audă. Acest lucru nu îl împiedică pe Netanyahu să lanseze o campanie răuvoitoare pentru a-l asocia pe Gantz cu o idee absurdă și inexistentă. Și face acest lucru în timp ce le reproșează celor care îi pun întrebări politice, în timp ce soldații IDF sunt încă în Gaza, și în timp ce majoritatea răpiților nu s-au întors încă.
Dar pentru Netanyahu, supraviețuirea vine pe primul loc. Poate politica să aștepte? Nu pentru Benjamin Netanyahu, poate cel mai cinic politician din Orientul Mijlociu, al doilea numai după conducătorul Qatarului.