de Maria TOACĂ, jurnalistă, Cernăuți, preluare BucPress
De fapt, e un fel de a-mi exprima emoțiile, căci hunii nu au nimic cu ce se întâmplă acum la noi. N-am putut până acum să zic că e o fărădelege strigătoare la cer înstrăinarea de comunitatea românească a Bisericuței Mitropoliților Bucovinei cu hramul “Trei Ierarhi”, pentru că trecerea în custodia Întreprinderii comunale orășenești “Rezervația istorico-culturală cimitirul de pe str. Zelena” s-a făcut în virtutea hotărârii instanței judecătorești. Adică, chipurile, s-a procedat ca într-un stat de drept, motivându-se că acest paraclis e monument de istorie și arhitectură și din această cauză nu e permis oficierea serviciului religios.
Dar de-acum, după ce am citit proiectul hotărârii Consiliului orășenesc Cernăuți privind colaborarea “Rezervației cimitirului cu conducerea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, a Mitropolitului Epifanie, pot nu doar să cred, ci și să strig că e o fărădelege. Era clar de la bun început, încă din anul trecut când mai multe societăți românești au adresat un demers către primăria Cernăuțiului cu rugămintea să fie lăsat preotul Cristofor Gabor să-și facă datoria duhovnicească, și acest sfânt lăcaș, legat de istoria românilor, să nu ne fie înstrăinat. Răspunsul nu ne-a fost favorabil, ni s-a spus clar că Paraclisul face parte din patrimoniul Rezervației și nu se va permite slujba religioasă. În realitate, nu suntem atât de naivi să nu fi înțeles care a fost scopul – să nu răsune limba română acolo.
Chiar dacă face parte din patrimoniul cultural al orașului, cine ar păstra și ar proteja cu mai mare credință acest lăcaș, unde odihnesc ierarhii sfintelor noastre altare?! În timpul studenției la Chișinău îmi purtam colegii pe urmele istoriei românești prin acest vechi cimitir. Am găsit o fotografie, pe care am atașat-o la aceste rânduri, cu prietena colegă de grupă, Tamara, din care se vede cum arăta Capela, dar nu partea cea mai degradată.
În continuare reiau fragmente dintr-un articol scris mai demult despre PROTOIEREUL MIHAI IVASIUC, UN DESTIN JERTFELINIC LA TEMELIA CAPELEI MITROPOLIȚILOR BUCOVINEI.
E un preot care ne lipsește de foarte mulți ani, din 2007, când a plecat subit la Domnul. Preotul Mihai Ivasiuc a apărut printre noi odată cu deșteptarea națională – un slujitor smerit al credinței ortodoxe, dar înnobilat de simțiri naționale, de un nemaipomenit neastâmpăr dublat de avânt patriotic și nelimitat curaj. Aș zice că a fost un preot atipic, dacă n-aș cunoaște din perioada austriacă a Bucovinei simpli slujitori și înalți ierarhi care s-au consacrat idealurilor neamului, cu același duh jertfelnic cu care slujeau lui Dumnezeu. Să ne amintim de apostolica viață duhovnicească a preotului Iraclie Porumbescu, de arhimandritul Arcadie Ciupercovici, egumenul Sfintei Mănăstiri Putna care, în pofida opunerii autorităților, a susținut Marea Serbare a românității de la 1871, de mitropolitul Silvestru Andrievici Morariu…
Cred că în sufletul lui Mihai Ivasiuc își găsise sălaș câte o fărâmă din temeritatea acestor înaintași. Și cât de binevenită ar fi acum pentru preoții români și enoriașii din parohiile lor Societatea Creștin-Ortodoxă ”Mitropolitul Silvestru Morariu”, fondată de părintele Mihai Ivasiuc. Odată cu sfârșitul său pământesc, a dispărut și această Societate, care-i unea pe creștini la fapte caritabile, dar și la lupta dreaptă pentru limba maternă, simbolurile naționale, pentru dreptul de a trăi, a ne ruga și a respira românește.
Neîndoielnic, preotul știa că nu-i va fi ușor pe drumul ales, înțelegea prea bine că libertatea cugetului, dar mai ales dragostea de neam se plătește scump. Își dădea seama că va trebui să plătească mare tribut, învățându-și neamul să fie supus și să îngenuncheze numai în fața lui Dumnezeu, dar nu și a celor ce lovesc în demnitatea națională. Astfel își începea binecuvântarea la adunările și sărbătorile naționale, așa i-a îndemnat pe sutele de români adunați la 17 septembrie 1991 în fața clădirii ARS Cernăuți pentru a-și revendica dreptul la limba maternă și simbolul național – Tricolorul. Fire vizionară, pledând pentru protejarea limbii române în sfintele lăcașe, părintele Mihai a lansat ideea unui Vicariat Ortodox Român în regiunea Cernăuți. N-a fost să fie, în jurul său strângându-se nori negri de ostilități.
Dar eforturile nu i-au fost zădarnice. Se vede că Dumnezeu îi pregătise o altă menire, nu mai puțin importantă. Îndepărtat de la Biserica din Corovia, unde contribuise și la deschiderea claselor, mai apoi a școlii cu predarea în limba română (au fost de mulți ani închise), a luat sub oblăduirea sa un sfânt lăcaș lăsat în amărâtă uitare. Părintele Mihai Ivasiuc a redat duhul liturgic Capelei Mitropoliților din vechiul cimitir din Cernăuți. Mai precis, a scos acest panteon românesc, din starea de groază, din păcatul mizeriei unei lumi fără de Dumnezeu.
Paraclisul, ctitorit de ierarhul Silvestru Morariu, a fost înălțat în 1881 ca criptă pentru Mitropoliții Bucovinei și Dalmației, iar în 1884, în zi de sâmbătă înainte de Duminica Rusaliilor a fost sfințit, cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi”. În criptele de la subsolul Paraclisului și-au găsit odihna veșnică episcopul Dositei Herescu, mitropoliții Teofil Bendele, Teoctist Blajevici, Arcadie Ciupercovici, Silvestru Morariu Andrievici, Vladimir de Repta, Nectarie Cotlarciuc. Eliberatorii antihriști le-au profanat osemintele, în perioada de ocupație sovietică sfântul lăcaș a fost transformat într-o groapă de gunoi.
Trebuia să pătimească, să fie osândit, ca pașii și inima să-l poarte pe preotul Mihai Ivasiuc la acest lăcaș. Cu binecuvântarea și susținerea Preafericitului Patriarh al României Daniel, la acel moment mitropolit al Moldovei și Bucovinei, părintele Ivasiuc a refăcut Capela Mitropolitană, unde a slujit 16 ani, până la ultima bătaie de inimă. La câțiva ani după revigorarea sfântului lăcaș, niște vandali au profanat vreo 500 de cripte și au împărăștiat oasele în fața Capelei. Părintele le-a adunat în racle și le-a înhumat. Tot de la el a început tradiția de a aprinde lumânări în noaptea Învierii la mormintele personalităților românești și de a avea grijă de mormântul lui Aron Pumnul. Acest crez a fost preluat de părintele Cristofor Gabor, un vrednic continuator, care ține la neamul său, oficiază slujbe de pomenire a înaintașilor înmormântați în acest cimitir, participă împreună cu familia și enoriașii săi la comemorările organizare de societățile naționale românești.
