Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că ceea ce ne arată Evaluarea Naţională este că aproape jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română. El spune că trebuie intervenit şi asupra modului în care aceste competenţe sunt aplicate în viaţa reală sau în zona profesiilor viitorului, pentru că nu pregătim elevii pentru astăzi, ci pentru 5-10 ani de acum înainte, când ei vor ajunge în câmpul muncii.
Ministrul interimar al Educaţiei a declarat într-un interviu la Radio Iaşi că sunt mai multe cauze pentru rezultatele slabe ale testelor PISA.
”Ele sunt identificate şi prin analiza datelor, fie că vorbim de testele PISA, fie că vorbim de alte evaluări pe care le facem la nivel naţional şi internaţional. În primul rând, vorbim de acest 50%, ca şi cum ar fi o surpriză, dar dacă ne uităm la Evaluarea Naţională din 2024, pentru că această evaluare PISA s-a desfăşurat în 2025, în cea mai mare parte cu elevi care erau în clasa a VIII-a în 2024, când ne uităm la Evaluarea Naţională, constatăm că, de fapt, pe lângă cei 30% la matematică, care au luat sub nota 5 la Evaluarea Naţională, mai sunt aproximativ 20% care fie nu s-au prezentat, fie nu finalizează în clasa a VIII-a, dar o parte dintre ei, sigur că îi regăsim în clasa a IX-a şi au fost testaţi. De aceea, noi ne-am reorientat cu Evaluarea Naţională asupra celor 150 de mii care au participat, dar ei, de fapt, erau 180 de mii în acea generaţie şi 175 de mii dintre ei au fost luaţi în calcul pentru eşantionarea care s-a făcut la PISA. Deci, o să observaţi că există o anumită similaritate în rezultate, chiar dacă cele două testează lucruri diferite. Şi e important să spun acest lucru, pentru că înainte de a şti să aplici, trebuie să ştii. Ori, ce ne arată Evaluarea Naţională este că aproape jumătate dintre elevii României, dacă vorbim de matematică, aproximativ jumătate la limba şi literatura română, nu ştiu”, a declarat ministrul.
Mihai Dimian a precizat că ”o altă parte, mai mică, dintre cei care ştiu, nu ştiu să aplice”.
”Deci avem de intervenit asupra acestei cunoaşteri generale şi a competenţelor pe care le dezvoltăm şi avem şi de intervenit asupra modului în care aceste competenţe sunt aplicate în viaţa reală sau în zona profesiilor viitorului, pentru că acesta este un alt aspect pe care trebuie să îl discutăm. Nu pregătim elevii pentru astăzi, ci pentru 5-10 ani de acum înainte, când ei vor ajunge în câmpul muncii. Şi cred că trebuie intervenit la fiecare palier”, a subliniat ministrul în interviu.
Potrivit lui Mihai Dimian, ”cea mai mare provocare pe care o avem este că elevii nu ştiu”.
”Nu ştiu pentru că fie unii dintre ei nu participă cu adevărat la procesul educaţional, au multe absenţe, fie nu sunt motivaţi să înveţe, fie sunt motivaţi, dar aşa cum aminteaţi poate sunt anumite dificultăţi în anumite zone cu acoperirea cadrelor didactice într-un mod adecvat şi aici cu siguranţă trebuie intervenit. Dar, noi avem de fapt mai multe cauze care conduc în final la o evaluare, la o pregătire mai slabă a elevilor noştri şi ulterior apare această problemă a aplicării acelor noţiuni în viaţa reală”, explică ministrul, el arătând că, în ceea ce priveşte programa şcolară, ea trebuie să fie mai bine adaptată.
”Se poate face această revizie în limita de 15%, trebuie să facem în cadrul programei actuale mai multe exerciţii practice, aplicate în viaţa reală, orientate către viitor, trebuie să digitalizăm mai mult şi să implicăm elevii şi în aceste zone de testări digitale” mai arată Mihai Dimian.
El s-a referit şi la exigenţa profesorilor.
”Nu putem ajunge cu elevi care au media 5 la clasa a VI-a, a VII-a, a VIII-a la Matematică, să obţină o notă de 2 sau de 3 la Evaluarea Naţională la această disciplină. Înseamnă că trebuie crescută exigenţa şi prin această exigenţă şi elevii respectivi să fie motivaţi să înveţe mai bine”, a afirmat ministrul, arătând că împreună cu familiile lor trebuie să se lucreze la acest lucru.
”Vorbeam despre faptul că timpul petrecut de elevi în şcoală, în acest proces care este evaluat la o perioadă de 9 ani, în care elevul învaţă şi la final îl testezi, ei, această perioadă, în acord cu raportul OECD, totalizează în România 6.000 de ore. Media ţărilor OECD este 7.600 de ore. Drept urmare 1.600 de ore, iată, sunt în altă pregătire în ţările OECD, nu se află la noi. De aceea, nu spun să extindem programa, dar cel puţin în acest an, anul viitor, să ne orientăm mai mult cu Şcoala Altfel, către ceea ce trebuia să fie Şcoala Altfel, adică a face probleme aplicate în viaţa reală, nu a adăuga conţinut la disciplina respectivă, ci a lua acel conţinut şi a-l prezenta într-o altă formă. Să-i motivăm pe elevi să facă probleme practice, să dăm teste într-un format digital”, a dat exemplu ministrul.
Mihai Dimian a mai afirmat că Şcoala Altfel şi Săptămâna verde nu trebuie scoase.
”Nu, nu scoatem. Fiecare oră să se desfăşoară după programul normal, orarul rămâne acelaşi, dar în cadrul orelor respective faci aplicaţii în viaţa reală, lucrezi la elemente în care să te pregăteşti pentru profesiile viitorului sau motivezi elevii să înveţe, dai teste în format digital, utilizezi laboratoarele de ştiinţă dezvoltate, utilizezi laboratoarele inteligente dezvoltate în această perioadă. Avem 2.500 de laboratoare de ştiinţă care au fost dezvoltate în acest an, ele trebuie puse în practică. Avem 1.300 de laboratoare inteligente, cu realitate virtuală. Aceste infrastructuri trebuie utilizate”, a afirmat el.




