Julian Assange va fi audiat în secret în Senatul american

WikiLeaks a anunţat miercuri că fondatorul său, Julian Assange, refugiat din 2012 la ambasada Ecuadorului la Londra, a primit o scrisoare din partea Comisiei pentru serviciile de informaţii a Senatului SUA în care conducerea acesteia îi solicită o discuţie cu uşile închise, în cadrul anchetei sale privind o eventuală ingerinţă rusă în campania prezidenţială americană din 2016, transmit AFP şi EFE citate de agerpres.

Organizaţia a publicat pe contul său de Twitter o scrisoare din 1 august a comisiei, semnată de senatorul republican Richard Burr şi democratul Mark R.Warner, respectiv preşedintele şi vicepreşedintele forului menţionat, în care se precizează că locul şi momentul discuţiei ar urma să fie convenite de comun acord.

Echipa juridică a WikiLeaks a indicat pe Twitter că „analizează propunerea”şi a specificat că întâlnirea va trebui să respecte standarde etice înalte.

Australianul Julien Assange, în vârstă de 46 de ani, s-a refugiat în iunie 2012 la ambasada Ecuadorului la Londra cu scopul de a evita extrădarea sa în Suedia, pentru a fi audiat în legătură cu acuzaţii referitoare la infracţiuni cu caracter sexual, acuzaţii pe care el le-a respins întotdeauna.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare