Daniel Morar, judecător constituțional, anunță, într-o scrisoare adresată membrilor Grupului pentru Dialog Social, că renunță la premiul GDS care i-a fost acordat în anul 2011, după ce organizația non-guvernamentală i-a acordat premiul pentru 2018 procurorului general Augustin Lazăr, transmite HotNews.
„(…) în contextul dezvăluirilor recente ivite în spațiul public cu privire la activitatea domnului Augustin Lazăr ca procuror în perioada regimului comunist, surprinderea mea a fost cât se poate de mare atunci când am aflat că premiul G.D.S. pe anul 2018 a fost acordat acestuia, în pofida faptului că activitatea dânsului a presupus volens nolens, prin actele întocmite în dosarul disidentului anticomunist Iulius Filip, cauționarea regimului represiv. Din câte ne dăm seama, domnul Augustin Lazăr nu a fost un torționar, însă nu este nici un inocent. Profesia de procuror în regimul comunist a ales-o în cunoștință de cauză și trebuia să înțeleagă care sunt consecințele unei asemenea activități într-un regim represiv. Avea de ales, chiar în condițiile acelor vremuri, mai ales că erau anii 80, iar nu anii 50”, scrie Daniel Morar, în această scrisoare.
SCRISOAREA LUI DANIEL MORAR:
„Stimați membri ai Grupului pentru Dialog Social (G.D.S.),
Decizia dvs. de a acorda premiul G.D.S. pe anul 2018 domnului procuror general Augustin Lazăr m-a determinat să reflectez asupra semnificației acestui premiu, acordat și subsemnatului în anul 2011, și să vă adresez această scrisoare deschisă.
Încep prin a spune că revoluția din decembrie 1989 m-a ”prins” în facultate, student la Drept, la Universitatea UBB din Cluj-Napoca, la vârsta de 23 de ani, având educația intelectuală pe care mi-o permiteau cărțile și lecturile disponibile într-o societate închisă. Odată cu apariția organizației dvs, prima organizaţie a societăţii civile constituită legal după căderea dictaturii, și a Revistei 22, orizontul meu s-a deschis cum nu credeam că este posibil. Urmăream asiduu revista pe care o editați și citeam cărțile și articolele publicate de către dvs. Aveam încredere în echilibrul și spiritul critic al opiniilor exprimate în cadrul G.D.S, ”grup independent, care nu se subordonează nici unei grupări politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul regim”, așa cum se sublinia în actul de înființare a organizației. Cu alte cuvinte, m-am format citindu-vă pe dvs și pe alți teoreticieni ai ”societății deschise”. Prin urmare, atunci când G.D.S. mi-a acordat premiul în anul 2011, pentru „modul în care, în pofida presiunilor politice, am asigurat eficienţa, independenţa şi imparţialitatea anchetelor de corupţie şi fraudă în dosare cu politicieni şi alţi funcţionari publici”, am apreciat acest gest nu atât ca o recunoaștere a meritelor și a realizărilor mele profesionale, în calitate de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cât, mai ales, ca o acceptare a faptului că sunt format în spiritul valorilor civice pe care organizația dvs le promova.
Tocmai de aceea, în contextul dezvăluirilor recente ivite în spațiul public cu privire la activitatea domnului Augustin Lazăr ca procuror în perioada regimului comunist, surprinderea mea a fost cât se poate de mare atunci când am aflat că premiul G.D.S. pe anul 2018 a fost acordat acestuia, în pofida faptului că activitatea dânsului a presupus volens nolens, prin actele întocmite în dosarul disidentului anticomunist Iulius Filip, cauționarea regimului represiv. Din câte ne dăm seama, domnul Augustin Lazăr nu a fost un torționar, însă nu este nici un inocent. Profesia de procuror în regimul comunist a ales-o în cunoștință de cauză și trebuia să înțeleagă care sunt consecințele unei asemenea activități într-un regim represiv. Avea de ales, chiar în condițiile acelor vremuri, mai ales că erau anii 80, iar nu anii 50. Istoria ne arată că actele de tortură în timpul regimurilor dictatoriale erau comise de regulă de forțele de miliție/poliție, de către ofițeri de siguranță/securitate sau de către gardienii închisorilor. Însă, tot istoria ne arată că disidenții politici erau oprimați de către autoritățile regimului, de regulă, cu ajutorul magistraturii. Procurorii și judecătorii acestor regimuri politice erau cei care, potrivit legii, dispuneau trimiterea în judecată a oponenților regimului și, respectiv, dispuneau condamnarea și încarcerarea acestora. Tot ei erau cei care cenzurau, într-un fel sau altul, liberarea condiționată a deținuților. Dacă o făceau din convingere, din frica de Securitate ori din grija de a nu-și periclita cariera are mai puțină importanță acum. Este însă târziu să vorbim despre responsabilitatea lor juridică. Ce este important de afirmat este că nu erau inocenți.
Constatăm, de asemenea, că societatea românească postcomunistă nu a generat o dezbatere serioasă cu privire la rolul magistraturii în perioada 1945-1989 care să fi evidențiat măcar o ”culpă istorică” a judecătorilor și procurorilor. Aceasta însă nu face legitimă dorința unui procuror, care a cauționat într-un fel sau altul un regim represiv, de a ocupa cea mai înaltă magistratură în cadrul Ministerului Public, aceea de procuror general într-o societate democratică în care, în plus, comunismul, ca regim politic, a fost condamnat. În condițiile în care domnul Augustin Lazăr a păstrat tăcerea cu privire la aceste aspecte ale carierei sale, măcar în momentul în care ele au apărut în spațiul public ar fi trebuit să-și prezinte demisia. Nu a înțeles să o facă, dar nu aceasta este vina dvs. ”Vina” dvs este că, în aceste condiții, după tot ce știm/știți acum și în pofida valorilor pe care le-ați promovat de-a lungul anilor, înțelegeți să îi acordați premiul G.D.S. Astfel, în opinia mea, premiul dvs încetează să mai recompenseze o persoană care promovează valorile unei societăţi democratice şi ale statului de drept.
Dintr-o altă perspectivă, apreciez că valoarea nu trebuie văzută acolo unde nu există. Valoarea este un lucru în sine și nu se definește doar prin raportare la non-valoare. Dincolo de motivarea oficială a acordării premiului domnului Augustin Lazăr (”pentru merite deosebite în lupta anticorupție”), înțeleg, dintr-o luare de poziție publică a unui membru G.D.S. că premiul îi este acordat domnului Augustin Lazăr pentru faptul că ”a rezistat” ca nimeni altul în aceste vremuri. Da, dânsul, personal, a rezistat. Însă Ministerul Public, statutul procurorilor, reputația acestora au devenit mai fragile ca oricând în urma exercitării mandatului său. Procurorul general al României trebuie să fie un lider responsabil și inteligent care să-și exercite în așa fel atribuțiile încât, la finalul mandatului, să nu predea această instituție fundamentală a statului mai slabă decât atunci când a preluat-o. Inconvenientele și dificultățile acestei funcții publice nu sunt inerente doar acestor vremuri, însă procurorii generali ai României postdecembriste au reușit să mențină sau să consolideze statutul și rolul procurorului. Prin urmare, dacă dorim să evaluăm corect lucrurile, consider că esențială nu este ”rezistența” personală a domnului Augustin Lazăr, ci efectele pe care le-a generat această ”rezistență” asupra Ministerului Public, cu consecințe asupra modului în care această instituție își îndeplinește misiunea fundamentală, aceea a apărării ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor.
Stimați membri ai G.D.S.,
Rostul acestei scrisori nu este acela de a critica alegerea dvs., ci doar de a-mi justifica decizia de renunțare la premiul G.D.S. pe care mi l-ați acordat în anul 2011.
București, 16 aprilie 2019
Cu stimă,
Daniel Marius Morar”