Judecătorii instanţei supreme susţin că în dosarul ANRP, în care e vizat Ioan Oltean, procurorii nu au avut „o viziune finală asupra faptelor”, precizând că descrierea comiterii acestora este „ilogică”. Cauza a fost restituită Direcţiei Naţionale Anticorupţie în luna martie.
„Faptul că prin rechizitoriu, dar şi prin ordonanţa de rectificare, a fost făcută o construcţie ilogică privind modalitatea de comitere a faptelor şi încadrarea juridică a acestora, rezultă şi din concluziile procurorului de şedinţă. (..)Înalta Curte constată, o dată în plus, că aceste corijări făcute de procurorul de şedinţă atestă neclaritatea actului de sesizare şi faptul că parchetul nu are nici până la această dată o viziune finală asupra faptelor comise, a momentului la care au fost săvârşite infracţiunile reţinute în actul de acuzare şi asupra încadrării juridice”, scriu judecătorii în motivarea deciziei de restituire a dosarului.
Potrivit magistraţilor, procurorul DNA a precizat în sala de judecată că în cazul unui inculpat ar fi trebuit să se reţină o şi o altă infracţiune faţă de cea pentru care a fost trimis în judecată, susţinând însă că instanţa poate schimba încadrarea juridică dacă mai rezultă o nouă faptă. În replică, judecătorii ÎCCJ susţin că nu este rolul instanţei să descopere fapte noi în timpul judecăţii, fiind de părere că procurorul de şedinţă a făcut o confuzie între fapte reţinute şi încadrarea juridică.
„Instanţa poate recurge la o schimbare de încadrare juridică atunci când constată că faptele descrise pot primi o altă calificare juridică, dar nu este rolul instanţei să „descopere” fapte noi în timpul judecăţii. Din modul în care reprezentantul parchetului argumentează în concluziile orale este evident că acesta face o confuzie între faptele reţinute în sarcina unui inculpat şi încadrarea juridică a acestora. În procesul penal, Parchetul este acela care constată săvârşirea unor fapte penale, le aduce în faţa instanţei cu o haină juridică (încadrare juridic), urmând ca instanţa să verifice dacă faptele descrise sunt probate şi dacă „haina juridică” este una adecvată respectivelor fapte. Dacă tot instanţei i-ar reveni în faza de judecată rolul de a „descoperi” fapte penale care nu au fost descrise în actul de trimitere în judecată, ar însemna că ea ar submina funcţia de acuzare care aparţine Parchetului, arogându-şi atribuţii pe care nu le are prin lege şi încălcând astfel principiul separaţiei funcţiilor judiciare”, explică judecătorii în motivare.
În ceea ce îi priveşte pe cei care făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa supremă consideră că, potrivit descrierii făcute de procurori în rechizitoriu, aceştia ar fi putut fi cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu.
„Este de remarcat că în rechizitoriu şi în ordonanţă se reţine intenţia cu care a fost comisă fapta este cea directă, fără nicio altă explicaţie, deşi descrierea faptelor ar fi mai degrabă proprie pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu, ca atare pentru o culpă la nivel subiectiv. Este adevărat însă că acest aspect ar putea fi tranşat de instanţă în timpul judecăţii şi remediat printr-o schimbare de încadrare juridică. Ceea ce este însă foarte important pentru economia actului de sesizare este că descrierea faptelor reţinute în sarcina altor inculpaţi (Olteanu Ioan, Rotaru Mihai, Negurici Sergiu) vine să infirme situaţia de fapt reţinută de parchet în sarcina inculpaţilor care au fost membri ai CCSD (Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Baciu Remus Virgil, Diacomatu Sergiu, Alexandru Lăcrămioara, Constantinovici Rodica, Teodorescu Cătălin Florin, Marko Attila Gabor)”, arată motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la implicarea lui Ioan Oltean în activitatea membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, magistraţii susţin că procurorii nu au arătat concrect infracţiunile pe care acesta le-ar fi comis.
„Cu toate lămuririle date, dacă ar fi să traducem cele susţinute de parchet în ordonanţa de rectificare şi în concluziile orale pot rezulta mai multe situaţii de fapt: fie că membrii CCSD luaseră decizia de a acorda aceste despăgubiri supraevaluate, iar Olteanu Ioan doar le-a confirmat că este o decizie bună şi dacă cineva ar fi avut o altă opinie le asigura sprijinul său politic (ipoteză în care, teoretic, ar fi putut fi reţinută complicitatea la abuz în serviciu), fie i-a determinat să ia o anumită măsură, lăsându-i să înţeleagă sau ameninţându-i că dacă nu vor lua această decizie prezenţa lor în comisie este periclitată, dată fiind influenţa sa politică şi faptul că numirile au fost făcute politic (ipoteză în care s-ar putea reţine chiar infracţiunea de şantaj în sarcina inculpatului)”, se precizează în document.
„Cum în prezentul dosar, nici ca urmare a ordonanţei de rectificare nu rezultă care este, în opinia Parchetului, modul în care a fost desfăşurată activitatea infracţională, având drept urmare o incertitudine asupra limitelor în care a fost învestită instanţa şi afectând dreptul la apărare al inculpaţilor, Înalta Curte (…) va restitui cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, urmând ca în situaţia în care Parchetul va considera oportun să reinvestească instanţa cu rechizitoriu, să aibă în vedere refacerea situaţiei de fapt şi a analizei în drept a faptelor reţinute pentru toţi inculpaţii din această cauză”, concluzionează judecătorii.
