Declarația ambasadorului SUA Kathleen Kavalec referitoare la instituția prescripției reflectă o mentalitate străină democrației și statului de drept, afirmă pe facebook judecătoarea Dana Gîrbovan.
CE MAI SUSȚINE DANA GÎRBOVAN:
Într-un interviu acordat G4Media pe data de 1 iunie 2023, referindu-se la problema prescripției răspunderii penale, ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat că: „Un lucru pe care l-am observat eu este o problemă legată de instituția prescripției care este folosită pentru a permite oamenilor care sunt urmăriți penal să fie liberi pentru că timpul se scurge în urmărirea penală. Înțeleg că s-au făcut unele eforturi pentru a încerca să se corecteze această problemă, dar au existat multe cazuri în care oamenii au folosit acest lucru pentru a evita pedeapsa, iar acest lucru trebuie să se schimbe.
Așadar, ne vom oferi sprijinul, formarea și asistența noastră în oricare dintre aceste domenii pentru a consolida instituțiile și pentru a consolida capacitatea României de a combate corupția și de a o preveni.”
Declarația șochează prin mentalitatea pe care o reflectă, străină de valorile occidentale.
În toate statele democratice dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele despre care se presupune ca au săvârșit infracțiuni se stinge, dacă acesta nu este exercitat într-un anumit interval de timp.
Termenul de prescripție este stabilit în funcție de gravitatea faptelor, existând doar o serie de infracțiuni foarte grave pentru care tragerea la răspundere este imprescriptibilă. În acest mod este realizat echilibrul între interesul general și cel personal.
Prescripția răspunderii penale are la bază ideea că, pentru a-și atinge scopul, acela al realizării ordinii de drept, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii, întrucât doar în acest fel poate fi realizată prevenția generală și cea specială, putând fi astfel creat, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, încrederea în autoritatea legii.
Aceste principii de drept ancestrale se regăsesc atât în dreptul românesc și european, cât și în cel american. Ba se regăseau până și în dreptul sovietic.
Or, prin declarația dată, ambasadorul SUA neagă dreptul cetățenilor români de a beneficia de aceleași instituții juridice ca și cetățenii americani și cei europeni, în baza unor legi clare și predictibile.
Nu e vina cetățeanului că Statul Român a fost incapabil să reglementeze, într-un mod previzibil și clar, instituția juridică a prescripției sau că procedurile judiciare durează uneori nepermis de mult, de aceea este intolerabil ca instituții fundamentale ale dreptului – cum e prescripția – să fie puse sub semnul îndoielii.
Declarația ambasadorului SUA reflectă așadar un tip de mentalitate străin statelor democratice, ce au în centru omul cu drepturile și libertățile lui fundamentale.
Într-un stat de drept democratic, prezumția de nevinovăție este sfântă, pentru că, în lipsa acesteia, nimeni nu ar mai avea nici o șansă în fața forței statului, fiecare cetățean fiind prezumat „ab initio” vinovat de ceva. Așa gândeau sovieticii, care făcuseră o doctrină din afirmația stalinistă că „nu există oameni nevinovați, ci numai persoane de care nu ne-am ocupat suficient”.
În statele totalitare, atunci când un cetățean e acuzat – mai ales de fapte contra statului, proprietăților sau instituțiilor sale -, acesta este privit ca vinovat, dreptul la apărare fiind iluzoriu.
Așa era în perioada stalinistă cu procesele spectacol (show trials), unde omul era pur şi simplu strivit de mecanismul infernal al autorității statale în aplauzele și la instigarea presei.
Toate drepturile procesuale sunt un scut al omului în fața forței nelimitate a statului și potențialului abuz ce derivă din această forță, de aceea reglementarea lor strictă și clară este, în realitate, și o componentă a democrației și statului de drept.
În aceeași cheie trebuie înțeleasă și instituția prescripției penale. În deciziile sale, Curtea Constituțională reia o serie de principii unanim recunoscute de doctrină și jurisprudență, amintite mai sus.
Totodată, în Decizia 297/2018, Curtea explică că: „A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art.155 alin.(4) din Codul penal”.
În concluzie, reglementarea clară a termenului de prescripție, inclusiv sub aspectul modalității de întrerupere a acestuia, este o constantă în istorie și în statele democratice, având rolul, pe de-o parte, de a stimula organele judiciare să își îndeplinească atribuțiile în așa fel încât faptele care constituie infracțiuni să fie identificate și constatate în timp și în mod complet, iar drepturile persoanelor vătămate să fie apărate, și, pe de altă parte, de a proteja acuzații prezumați nevinovați de purtarea stigmatului acuzării pe o perioadă nedefinită de timp.
Exact această esență fundamentală este pur și simplu desconsiderată de ambasadorul SUA prin declarația dată, ce nu face nici o referire la nevoia de legi clare și predictibile, de echilibru între eficiența anticorupției și respectarea drepturilor omului.
Implicarea ambasadelor în nesfârșita reformă a justiției nu a avut ca principală grijă consolidarea democrației, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, ci acestea acționează declarat în numele „eficienței”, și, desigur, „pentru a consolida instituțiile și pentru a consolida capacitatea României de a combate corupția și de a o preveni”.
Am auzit de multe ori, ca justificare din partea ambasadelor, necesitatea „eficienței” justiției din perspectiva intereselor mediului de afaceri, lipsind însă din discursul lor referirile la drepturile și libertățile cetățenilor.
Am avut ocazia de a constata singuri efectele neșfârșitelor „reforme” ale justiției, sprijinte de Ambasada Statelor Unite, de alte ambasade sau de Comisia Europeană.
Am ajuns azi cu un sistem de justiție efectiv pe cotă de avarie, cu peste o mie de posturi vacante doar la judecători, un sistem ce nu mai atrage absolvenții buni și foarte buni de drept, majoritatea candidaților nefiind capabili să obțină nici măcar minima notă șase pentru a deveni magistrați și a ocupa posturile vacante.
Pretinsa reformă privind pensiile de serviciu, în plină ofensivă, are toate șansele de a îngropa cu totul orice speranță că sistemul de justiție românesc își va reveni într-un orizont rezonabil de timp.
În 2016, UNJR trimitea o scrisoare deschisă ambasadorului SUA de la acea vreme, în care arătam că: „Administratia justitiei intr-un stat democratic este un proces ce se desfasoara cu rigurozitate si strict in limitele legii, cu respectarea tuturor drepturilor si obligatiilor procedurale (due process) tocmai pentru a pastra un just echilibru intre interesul public si demnitatea, drepturile si libertatile fiecarei persoane. Orice derapaj trebuie punctat si corectat pentru a preveni erori ulterioare, iar acest lucru se poate face doar analizand obiectiv si critic aceasta activitate.”
Sub stindardul luptei anticorupției purtate prin protocoale secrete, proceduri neconstituționale, toleranță la orice abuz în numele eficienței cerute de Uniunea Europeană, SUA și alte state, s-au șubrezit principii și instituții fundamentale pentru democrație și drepturile omului în România, cu efect direct în pierderea încrederii românilor în UE și SUA.
Este datoria fiecăruia dintre noi să nu stăm tăcuți în fața atacurilor la adresa drepturilor fundamentale și libertăților individuale sau a relativizării importanței acestora, indiferent dacă ni se pare că ne privesc sau nu.
Orice acceptare a unui compromis atunci când vine vorba despre respectarea drepturilor și libertăților fundamentale este un pas spre un stat totalitar, în care omul devine o simplă piesă într-un angrenaj, de care statul se poate dispensa, atunci când nu mai corespunde nevoilor sale.
Recomandarea mea către toți ambasadorii străini din România este ca, înainte de a ne mai da sfaturi despre „reforma” justiției, să înțeleagă contextul istoric, să vadă cum s-a făcut justiție în URSS și în România în perioada stalinistă, pentru a înțelege deficienţele profunde la nivel de mentalitate democratică cu care ne confruntăm și în prezent.
