de Adriana Stoicescu, judecător
România e o țară captivă, statul român fiind agresorul și temnicerul ei.
Ai o firmă. Ești corect până în măduva oaselor, achiți dări și impozite la zi, nu furi un capăt de ață, că așa ai fost crescut.
Muncești în branșă de ani de zile, cu toate diplomele posibile și acreditările lui pește.
Într-o nefericită dimineață, un funcționar analfabet află că statul, săracul, nu are destui bani și ce idee genială are?
Ia să mai modificăm noi niște coduri CAEN, știut fiind că tot fraierul trebuie să se supună: fuga la avocat, fuga la ORC, fuga la dracu în praznic.
Privatul nostru de bună credință se supune: hai la avocat, hai la ORC.
Depune actele și așteaptă.
Surprizaaaaaa vine după fo două săptămâni, deși i-au spus că durează trei zile: NU POȚI FUNCȚIONA PE NOUL COD CĂ NU AI DREPTUL.
Să ne înțelegem: se schimbă o cifră într-o cărțulie!
Omul e același, activitatea e aceeași.
Nu și-a pierdut nici diplomele, nici mințile.
Și atunci nu îți vine să pui mâna pe furcă?
Și totul pentru că trăim într-o țară în care o armată de tăietori de frunze la câini dau în cap, sistematic, din imbecilitate pură, unor oameni care muncesc.
Trăim într-o țară în care în toate instituțiile centrale foșgăie zeci de mii de beneficiari de pauze lungi și dese, sporuri de costume și tratamente spa, degrabă urlători la oamenii care vin să întrebe, să achite, să vireze, să stea cu capul plecat ca să nu îl supere pe măria sa funcționarul român.
Trăim într-o țară în care ăia de nu au făcut nimic niciodată, cu excepția furatului la scară mare, dau lecții oamenilor care își trag viețile de la o zi la alta.
Și emit pretenții de la ei, cu aerul unor monarhi absoluți.
Trăim în țara în care un copil cu handicap ușor nu merită o indemnizație doar pentru că are tupeul să nu fie ”fericitul” deținător al unui handicap grav.
Trăim în țara în care legile sunt fițuici bune la șters geamurile, reguli făcute, parcă, pe o masă, la birt, între două porții de mici și berea la draft.
Trăim în țara în care, dacă ai bun simț ești tratat ca un idiot, dacă ai carte ești tratat ca un paria.
Trăim în țara/victimă nu a istoriei, ci a prezentului, abandonată, pur și simplu, în labele murdare ale unei clici toxice, chitită doar pe propria îmbogățire, până la implozie.
Bonus, dispariția țării.
România este în linie dreaptă spre ultimul cerc al iadului, condusă de mânuță de clasa politică.
