Judecătoarea Adriana Stoicescu: The End

de Adriana Stoicescu, judecător

Nu avem nevoie de istorie sau, Doamne fereşte, geografie.

Ce naiba să facem cu ele?

De abia ne descurcăm cu limba română.

“Cf? Ncsf”.

Şi sper că glumiţi cu latina aia, că-i moartă de prea mult timp.

Încep să cred că la instalarea în funcţie, românului ce se visează “şăf” i se dă un test de aptitudini în materie de ură.

De cultură, educaţie şi ţară.

Îl treci, eşti boss.

Dai semne că ai ceva în cap şi îţi doreşti să faci bun pentru naţie, piciorul în fund şi du-te învârtindu-te.

Este deja evident că singurul scop al înalţilor dregători este ca, la sfârşitul parangheliei care i-a cocoţat de peste 30 de ani în funcţii, să nu rămână piatră pe piatră în ţara asta.

Cetăţenii patriei să nu fie în stare să vorbească limba română, să aprofundeze doar istoria LGBT, să numere cât să ştie câţi bănişori pot scoate de pe card şi să citească în engleză eticheta de pe pachetul de carne artificială şi cutia de lapte de coropişniţă.

În rest, Dumnezeu cu mila.

Ultimele iniţiative din sfera educaţiei, chiar aflate la nivel de discuţii şi propuneri, nu dovedesc altceva decât slugărnicia faţă de tot ce nu e românesc şi dorinţa de nestăvilit de a distruge în timp fibra unei naţiuni.

Românii ar trebui să fie dornici să îşi cunoască propria istorie, măcar pentru a nu repeta greşelile care ne-au adus în marele, scuzaţi, rahat de azi.

Iar dorinţa de a citi şi altceva va veni firesc, nu e nevoie să bagi pe gât copiilor lecturile care, crezi tu, mare factor de decizie, te vor face să dai bine în faţa celor pe care îi pupincureşti cu nesaţ.

Ridicarea la rang de lege a inculturii şi a lipsei de educaţie, a dispreţului faţă de trecut este primul pas spre disoluţia unui popor.

Pentru că, după ce vom legifera inutilitatea istoriei, va urma matematica.

Apoi limba română.

Apoi va veni un triptilici care va spune că poporul român nu mai are nevoie de şcoală, pentru că, nu-i aşa, când speli bătrânii Europei la fund nu discuţi cu ei Kant.

Eventual îi pui să asculte Vali Vijelie.

Iar pentru văicăreli nu ai nevoie nici măcar de abecedar…..

The end.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Trump: Nu vom mai da bani Israelului, le dădeam 4 miliarde de dolari pe an

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Premierul polonez a găsit „persoane cu lanterne” pe partea rusă a frontierei

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a acuzat astăzi Rusia că...

    Articole relationate

    Categorii populare