de Adriana Stoicescu, judecător
Lumea în care trăim nu e lumea răului și a oamenilor urâți.
Nu are cum.
Într-un liceu oarecare, într-un oraș oarecare, zeci de adolescenți s-au mobilizat și au strâns bani.
Din puținul lor au dat celor care au și mai puțin.
Celor cărora, cel mai mult, le lipsește ceva ce nu poate fi înlocuit.
Au cumpărat rechizite și haine și dulciuri pentru copiii aflați temporar în grija Statului.
Copii ai căror părinți sunt arestați sau în imposibilitatea temporară de a-i îngriji.
Adolescenții ăia mult huliți fac ce ar trebui să facă un stat corupt, impotent, nepăsător și hapsân, darnic doar cu vânzătorii de țară pe nimic.
Azi mi-am luat iar doza de speranță și de frumos de la zeci de copii care m-au ascultat cu ochii mari și m-au privit cu convingerea că sunt acolo doar pentru ei.
Să-i ascult la rândul meu și, pe cât pot, să le răspund.
Să încerc să le arăt că lumea reală poate fi schimbată de nebuni frumoși, care caută înțelepciunea și echilibrul și care cred, încă, în puterea binelui.
Lumea urâtă de afară a dispărut, preț de o oră și jumătate, cât m-am refugiat în mijlocul unor suflete superbe.
Și am primit cadou și niște acorduri de pian, de pe o scenă improvizată, unde o splendoare de fată cu ochi migdalați, s-a jucat puțin cu clapele.
Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc, din nou, pentru primire, atenție, întrebări și aplauzele de la final, copii și dascăli ce împreună formați minunata familie a Liceului Jean Louis Calderon, Timișoara, România.
Țara care își caută limanul îl are chiar sub nasul ei…..
