de Adriana Stoicescu, judecător
Demența, fals numită Stat, are, de ieri, un chip și un nume.
Fratii Tate.
Noi nu mai suntem o Țară sau un popor, o societate sau un stat.
Suntem debaraua fraților Tate .
Pivnița in care ei coboară, din când în când, să își mai ia o carafă de vin sau o sticlă de pălincă.
Suntem anexa în care își țin găinile.
Și femeile.
Nu cred că mai există o țară în care niște infractori de cea mai joasă speță își pot bate joc de poliție, procurori, judecători știind, nu crezând, că nimic rău nu li se va întâmpla.
Noi nu mai existăm, să ne înțelegem.
România e doar un nume, o structură ce a existat cândva, sub nume de țară, azi o biată cârpă folosită de infractori doar să își curețe urmele de noroi de pe pantofii de mii de euro .
La asta am contribuit toți, cu mic cu mare, oameni cu carte sau fără, bogați sau săraci, tineri sau bătrâni.
Am distrus tot ce era bun, ce avea substanță și miez, esență și rost.
Eram și suntem europeni, vom fi praf în vânt.
Doi infractori, vârf de lance pentru distrugerea definitivă a ultimelor urme de Stat și autoritate, ne amintesc unde suntem: pe fundul prăpastiei.
Doi infractori râzând pervers și umilind ceea ar trebui să fie imaginea Legii, arătându-ne că suntem un mare Nimeni, ne pun oglinda în față:
România a murit.
Noi suntem criminalii.
Frații Tate sunt doar simbolul celor care dansează lângă hoitul Statului, așteptând momentul să își aducă propriile legi, ale junglei și ale mafiei.
Cei care vor rămâne pe aici, aparent vii, în fapt niște biete creaturi viabile, vor deveni slugi într-un trib al fărădelegii .
Biată Țară……
