de Adriana Stoicescu, judecător
Justiția nu înseamnă pensii și salarii!
Terminați, fraților, subiectul ăsta!
Nu, nu e normal să fie pensia mai mare decât salariul, dar nu noi am stabilit modul de calcul al pensiilor!
Nu, nu e normal să te pensionezi la 48 de ani, cum nu e normal să devii magistrat la 25 de ani, oricât de bine pregătit ai fi!
Nu e normal să devii doctor în drept la 27 de ani, dar nu e vina noastră că așa funcționează toată societatea.
Pensiile voastre când le supraimpozitați, politicienilor?
Ați transformat justiția, cu concursul unora dintre noi, e drept, într-o imensă mahala, din care scapă cine poate.
Circul pensiilor și salariilor nu face altceva decât să ne ducă și mai jos în ochii oamenilor, care nu văd în noi decât niște îmbuibați, care abia așteaptă să plece.
Cei mai mulți colegi au plecat din silă, din neputința de a înțelege spre ce ne îndreptăm.
Transformați în carne de tun, s-au săturat să aștepte normalitatea unei lumi ”noi” care aduce doar dezastrul cu ea.
Mai suntem, însă, nebuni care nu plecăm, deși am putea.
Avem deciziile de pensionare de un an sau doi și ne încăpățânăm să stăm într-un sistem care ne va omorî încet, dar sigur, convinși fiind, în adâncul sufletelor noastre, că mai putem schimba ceva.
Că mai e nevoie de oameni așezați, ce gândesc încă cu capetele lor, neinfectate de consumul de făină de gândaci.
Că avem datoria de a înmulți talanții primiți și de a da înapoi societății ce avem noi mai bun.
Poate nu știți, dar aveți încă nevoie de noi.
De cei care nu au duminică.
De cei care nu mai știu cum arată un weekend fără grija telefonului ce, poate, va suna pentru că ești de serviciu.
De cei care au în cap doar dosare și declarații de martori și greșeli făcute din prea multă muncă și oboseală și veșnica întrebare ”am făcut tot ce trebuia?”
Suntem fraieri, știu.
Bieți naivi ce nu vor apuca să se înfrupte din ”pensia nesimțită”.
Dar, ce să vezi, iubim profesia asta, care este mult mai mult decât un job de opt ore.
E Vocație.
Opriți-vă din a vă bate joc de noi!
Si e a noastră.
