de Adriana Stoicescu, judecător
Eșecul unei lumi
În timp ce artificiiile încă se văd, iar muzica stupidă urlă în boxe, lumea inventată de ei se pregătește, încet, de plecare.
Lumea fără Dumnezeu nu poate rezista.
Și-au dorit mult să o creeze, sperând că, măcar așa, Îl vor detrona.
Devenind ei înșiși creatori, au sperat că Îl vor îngropa definitiv. Măcar în uitare, dacă nu în pământ.
O perioadă au reușit.
Au creat o lume din care au scos Omul.
Au creat mașinării menite să muncească, să gândească, să se înmulțească și, în final, să înlocuiască Omul.
Invazie de curcubee, de corectitudine, de ipocrizie, de minciună.
Spune-i negrului că e un alb mai închis. Spune-i obezului că e un slăbuț ceva mai simpatic, chiar dacă mai are puțin și își dă duhul. Spune-i prostului că e isteț foc, dar lumea e rea.
Spune-i ”curcubeului” că normalitatea e doar a lui.
Că femeile și bărbații sunt o invenție imbecilă a Bărbosului, de care, oricum, urmează să scăpăm în curând.
Au ars cărți și au distrus opera de artă ce nu corespund înaltelor standarde ale omulețului modern.
Copiii au fost prima țintă și m-am trezit că mă întreabă, la orele de educație juridică, de ce e normal anormalul?
Dar drogurile sunt chiar atât de ”nașpa”?
De ce trebuie să respectăm toate legile?
O lungă perioadă de timp am crezut că e totul pierdut.
Că invazia stegulețelor multicolore și a bărbaților machiați și circulând în sutien și chiloți pe stradă, printre copii, va deveni normalitate.
Că eu și generația mea ar fi bine să dispărem pentru că, iată, omenirea vrea altceva.
Și, într-o zi, vin peste Timișoara cea mutilată și mizerabilă copiii aștia superbi, îmbrăcați în costume populare și vorbesc despre Dumnezeu.
Și Îi cântă.
Și Îl împărtășesc.
Și se bucură de soarele ăsta blând de toamnă, într-o țară care, iată, totuși, mai respiră.
Ne urâți visceral pe noi, anacronicii ăștia, de vorbim despre Dumnezeu și Biblie.
Ne urâți pentru că vă punem oglinda în față și vă vedeți nu urâțenia, ci rana aia uriașă născută din răutate și neputință și, mai ales, lipsă de iubire.
Ne urâți pentru că, în ciuda tuturor mizeriilor, noi încă suntem în picioare.
Ne urâți și sunteți liberi să o faceți.
Pentru că, deși habar nu aveți, și pe voi vă iubește Tipul ăla enervant și discret care nu se dă nici bătut și nici plecat.
V-am tot spus: lumea e a Lui.
Dar voi, Batman….
