Judecătoarea Adriana Stoicescu: Duşmanii poporului vor primi ce merită, bugetul va fi salvat, domnia legii reinstaurată

de Adriana Stoicescu, judecător

Prim Ministrul României:

“Negociez orice, am participat la toate negocierile posibile, dar nu pot să trădez această societate, nu pot să-mi bat joc de omul ăla care merge de dimineaţă până seara la lucru, în sectorul public sau în sectorul privat.”

Tudor Chirilă, menestrel certat cu cearşafurile:

Ce au făcut magistrații din România ca sistemul de justiție supraîncărcat, nedigitalizat, birocratic să funcționese? Ce au făcut magistrații corecți împotriva unora ca Lia Savonea această savonieră în care băltește săpunul corupților pe care îi spală cu zel? Unde au fost Asociațiile de magistrati când sistemul de justiție sau codurile de procedură penală au fost siluite în fel și chip? Ne spuneți să nu ne dăm cu părerea că nu ne pricepem și nu înțelegem nuanțele juridice și problematica profesiei voastre.Ei bine și noi vă spunem că indiferent de situație trebuie să munciți ca toți ceilalți. Și va trebui să vă obișnuți cu ideea. »

Doi reprezentanţi ai unei societăţi bolnave au decretat că ţara asta nu are nevoie de justiţie.

Un politician şi o vedetă încearcă să vă spele creierii, vă mint în faţă, vă manipulează şi vă duc de nas.

De aproape două decenii politicul asta face.

Dar vă place.

De ceva timp, miriapode împrietenite cu alcoolul şi drogurile se erijează în cetăţeni responsabili, capabili să schimbe lumea în bine (binele lor, desigur), în timp ce împroaşcă cu noroi în stânga şi în dreapta, doar pentru că se cred superiori.

Dar vă place.

Stiu că acum orice, dar absolut orice argument vă lasă rece.

Ştiu că orice discuţie despre munca mea şi a colegilor mei se reduce la “de ce sunteţi voi speciali”?

Ştiu că orice afirmaţie a mea se transformă în „ia mai taci, că ai un salariu nesimţit şi vrei şi o pensie la fel. Şi nu faci nimic, doar eliberezi corupţii.”

Nu vă doresc decât să trăiţi într-o societate fără judecători.

În care toate problemele voastre se rezolvă de comitetul de bloc.

Am înţeles, suntem inutili.

“Lumea bună” a ieşit să ne apere de corupţii care au siluit codurile, iar noi suntem acum nerecunoscători.

Şi vrem să muncim, nenorociţii dracului şi să fim şi plătiţi.

Şi vrem să aplicăm legea, terminaţii naibii cu pretenţiile noastre cu tot.

E simplu.

Daţi un decret monosprâncenat şi stabiliţi că România nu are nevoie de justiţie.

Reinstauraţi tribunalele populare şi aduceţi menestrelii să vă judece.

Pe noi trimiteţi-ne pe o insulă populată de canibali.

Gata.

Si România va creşte într-un an cât alte ţări într-un secol.

Va curge lapte şi miere.

Duşmanii poporului vor primi ce merită, bugetul va fi salvat, domnia legii reinstaurată.

Din megafoanele stradale se vor auzi glasurile cristaline care vă vor asigura că e ok să fi beat.

Mort de beat.

Nu va mai exista niciun conflict, niciun litigiu căci nu va mai exista justiţie.

Ceea ce vă doresc, din tot sufletul!

Căci acolo s-a ajuns…..

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Șeful CJ Dâmbovița: 250 de hectare pentru energie verde, în #Dâmbovița

    Astăzi, am fost într-o vizită de lucru la Cornățelu,...

    Articole relationate

    Categorii populare