de Adriana Stoicescu, judecător
Trăim în republica miraților.
A îngrijoraților.
A celor preocupați, ce privesc cu atenție la ce se întâmplă, gata să sară în foc pentru țărișoara lor.
Trăim, de fapt, în patria indiferenței cronice, a nepăsării și a ipocriziei.
A minciunii.
Ce știre, ce noutate, ce șoc….
Un copil cu cuțit la școală. Un copil cu droguri în buzunar.
O mamă ce își aruncă pruncul la tomberon.
O cucoană parfumată, drogată, ce omoară oameni pe trecerea de pietoni.
Păi, la vă așteptați, după 30 de ani de haos?
După 89, repetenții au spart tot, au aruncat țara în aer apoi au dat iama in ”Ioropa” să își cumpere, din banii furați de tăticul, BMW uri ruginite, ce trosneau la fiecare curbă.
Apoi, s-au întors acasă și au început să ne calce, pe trecerile de pietoni, în timp ce ne scuipau.
Venise vremea lor.
Fraierii care au învățat? Să dispară din peisaj!
Scăpați de legi și reguli, cu tv ce le urla obsesiv că e vremea libertății absolute, repetenții au înțeles că, de acum, ei sunt jupânii.
Pe cealaltă parte, urmașii torționarilor de pe la Pitești și Sighet, secretarii de partid din linia a doua, au înțeles că, poate, e și timpul lor.
Împreună, și-au dat mâna peste țară și au luat-o, ”pă persoana fizică”.
Repetenții de ieri au devenit interlopi, dar își spuneau investitori, că dădea bine pe cărțile de vizită, scrise cu auriu și majuscule.
Și primul lucru bifat: educația la gunoi. Școala, aruncată în derizoriu.
Dascălii? Prăpădiții care mâncau carte pe pită și le făcuseră viața grea, au ajuns unde ”meritau”: la coada societății și bugetului.
Iar noi, azi, ne mirăm.
Păi nu asta s-a vrut? Un popor îndobitocit, care primește papa bun din plastic, bea apa neagră cu bule, mănâncă obsesiv gogoși, precum polițiștii buni din filmele americane și, mai ales, nu pune întrebări.
Nu are dileme.
Dacă primește și alcool, e perfect, e mai ușor să îi manevrezi când sunt nițel afumați.
Emisiuni TV cu asistente dezgolite și gângave, ce se mărită ”bine” și uite așa am rezolvat și adolescentele, cu scopul în viață…
Nu asta s-a dorit?
Cât mai puțină muncă, deloc dacă s-ar putea, cât mai multă distracție, cât mai puțină carte.
Drepturi căcălău, nicio obligație.
Dascălii, transformați în supușii comitetului de elevi și părinți, își adaptează tabla înmulțirii în funcție de ce vrea dl. Goe.
Dacă beizadeaua vrea virgula între subiect și predicat, să fie primit.
Geografia e cum ”vrea” mușchii părinților, iar istorie nu facem, că nu are rost.
Noi suntem istoria și noi decidem cine și ce a făcut acum o mie de ani, că doar e timpul nostru…
Ne mirăm și ne văităm și ne smulgem părul din cap.
Și atât.
Iar dacă mai poate fi ceva salvat, trebuie să aștepte, pentru că noi avem, de fapt, acum, o singură problemă:
”Ce facem, bro, de 1 mai? Băgăm un grătărel, o berică și ne plângem de ce țară de rahat avem.”
