de Adriana Stoicescu, judecător
Dacă Isus ar veni mâine, ar fi întâmpinat de o mulţime indignată.
Doar asta mai ştim să facem, să ne indignăm.
I-am cere abrogarea pensiilor speciale, câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături.
Isus nu e de gaşcă şi nu mai e interesant decât dacă se transformă în tonomat de dorinţe împlinite.
Nu cred că noi mai avem reprezentarea a ceea ce înseamnă credinţă.
Poate doar izolaţii din România ai doamnei Dite Dinesz sau bătrânii de pe coclaurii lui Iosif mai ştiu să se roage cu adevărat.
Credinţa este apogeul intimităţii cu Tatăl şi nu se manifestă în piaţa publică.
Dialogul cu Dumnezeu înseamnă linişte şi retragere din lumina reflectoarelor.
Înseamnă sinceritate în tăcere…
Pe Dumnezeu nu Îl iubeşti urlând cu ochii ieşiţi din orbite, îmbrăcat musai în negru şi nici nu cred că rimelul sau fondul meu de ten L-ar împiedica să mă iubească.
Dar dacă întorc spatele femeii de serviciu sau omului care mătură strada, atunci, da, ştiu că Îl supăr.
Am convingerea că Dumnezeu îl va prefera pe ateul care dă de mâncare celui flămând şi îl îmbracă pe cel gol, fără să facă din asta un titlu de glorie, creştinului de faţadă care se înfometează ostentativ, anunţând toţi apropiaţii că el posteşte, în timp ce îşi înjură părintele, îşi bate soţia şi copiii şi îşi bea minţile.
Nu cred că Dumnezeu a tresărit nervos văzând îmbrăţişarea dintre un Mitropolit ortodox şi un Rabin, dar sunt convinsă că l-au apucat pandaliile citind comentariile absolut idioate ale unor cre(ş)tini, ce ascund, de fapt, înjurăturile la adresa celor care propovăduiesc buna înţelegere.
Uităm prea des că Dumnzeu înseamnă iubire, nu fariseism, bunătate nu încrâncenare, înţelepciune, nu isterie colectivă.
Nu ştiu care e unitatea de măsură la Judecata de Apoi, dar sper că nu vom fi judecaţi după cât şi câţi urâm, cât rău facem sau gândim.
Pentru că atunci în Rai ar fi pustiu.
Credinţa nu are azi un duşman mai mare decât creştinul deţinător al “cunoaşterii absolute”, adică al propriei opinii şi atât.
Creştinismul nu va dispărea din cauza musulmanilor sau asiaticilor, ci din cauza noastră, a celor care uităm că suntem biete păpuşi de lut însufleţite de un Înţelept iubitor, dar care ne comportăm de parcă noi L-am fi creat pe El.
Când vom restaura ordinea firească vom putea începe să sperăm la o viaţă frumoasă.
Până atunci, celor care doresc să mă lapideze pentru crimele de lezmajestate din acest text, le spun să nu sune la interfon, ies eu din când în când să îmi primesc pietrele pentru îndrăzneala de a crede şi a mă ruga neconform cu legile lor meschine.
