de Adriana Stoicescu, judecător
Că se îmbracă în roz…nu e o problemă.
Că e rochiţă, nici asta nu ar fi.
La urma urmei, în urmă cu câteva decenii, Coco Chanel, guru nostru în materie de modă, era oripilată de femeile ce poartă pantaloni.
Problema apare când ceea ce este, în mod evident, o deviaţie, tinde să se impună ca normă.
Iar cei care nu se conformează sunt, pentru început, apostrofaţi.
Apoi penalizaţi că nu se supun.
Şi ştim cu toţii unde poate duce nesupunerea, nu?
Să fim serioşi, nu interesează pe nimeni sau nu ar trebui să intereseze, cum alege fiecare să îşi trăiască intimitatea.
Dar de ce ar trebui să ne încolonăm şi să ne închinăm în faţa unuia căruia i se pare că nu ştie dacă e bărbat sau femeie, deşi ar fi suficient să se uite în oglindă?
Lumea a luat-o complet pe arătură promovând cu obstinaţie libertatea pe toate planurile, fără limite şi restricţii, fără reguli, libertate de dragul libertăţii.
Oamenii cu un minim bun simţ, slabi de înger dar dornici de acceptare, un pic slugarnici şi comozi, au achiesat rapid la absolut toate aberaţiile, fără să realizeze şi, probabil, fără să le pese că îşi aduc o contribuţie majoră la disoluţia normalităţii.
Veţi sări şi veţi striga: ce e normalitatea?
Păi e aia, bat-o vina, care rezultă din anatomie: bărbat şi femeie.
Că iacătă, tot ştiinţa ne zice că varza e varză şi nu broască ţestoasă.
Iar găina, că tot sunt fericită posesoare, nu simte nevoia să se identifice cu vecina capră, ci face ce ştie ea să facă, aşa cum, ce să vezi, a lăsat-o Ăl de Sus pe lumea asta: face ouă.
Pe care fiinţele non binare le consumă….
Ceea ce la început părea o glumă sinistră va deveni normă.
Şi ca în bancurile proaste, cei care urlăm în pustiu vom sfârşi arşi pe rug, cu unii şi alţii, îmbrăcaţi în rochiţe roz, învârtindu-se pe lângă noi, încercând să ne smulgă, în timp ce focul urcă şi ne cuprinde, marea recunoaştere:
Dumnezeu nu există.
Căci, dragii moşului, doar despre asta e vorba în povestea cu rochiţa roz.
Despre obsesia omului nou de a-L omorî.
Atât.
