de Adriana Stoicescu, judecător
Gând de seară blândă, într-o lume nebună
DEX ne învaţă că vătaful era supraveghetorul slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire.
Cum ar veni, apogeul carierei slugii era să îşi supravegheze şi, mai ales, să îşi chinuie foştii colegi de suferinţă.
Se pare că noi suntem programați să ne dorim să devenim și să rămânem vătafi.
Să le arătăm celor de teapa noastră, celor din mijlocul cărora am plecat, că ne-am ajuns.
Şi pentru asta nu e nevoie decât de excelenţă în pupincurism şi slugărnicie.
Vătaful nu are responsabilitate şi nici ţel. Nu are bătăi de cap prea mari.
Ţinta lui este să îşi aranjeze pe vecie familia şi rubedeniile şi amanta.
El nu vrea şi nu poate să fie lider, căci pentru asta îţi trebuie ceva creier.
Și multă muncă.
El vrea doar să se îmbogăţească rapid şi să îi vadă tăvălindu-se de invidie pe foştii colegi de baracă, cei cu care a împărţit parizerul şi pita uscată, sticla de pălincă şi tutunul.
Vătaful e recrutat de boierul, de obicei naiv sau doar neinteresat, dupa caz si vremuri, din rândul celor mai aprigi pupincurişti, al celor mai greţoşi lăudători, al celor mai proaste slugi.
Pentru că, în mod cu totul și cu totul de neînțeles, doar ei ştiu, mai bine ca oricine, să iasă în faţă şi să se facă remarcaţi.
De neînlocuit.
Pentru că au marele talent de a vorbi mieros, de a șopti cuvinte alese, de a minți convingător, înainte, desigur, de a înfige cuțitul zâmbind în cei care îi stau în cale.
Vătaful va fi cel care va şterge, la propriu, pantoful stăpânului, indiferent că e condurul turcului sau bocancul rusului, nu mai vorbesc de mocasinul modern.
Vătaful e cel care va excela în vorbe de duh şi mulţumiri la adresa stăpânului, lăudându-l zi de vară până-n seară, gata să execute cele mai mizerabile şi murdare sarcini, mânat doar de dorinţa de nestăvilit de a fi şef peste slugi.
Însă, oricât de mult s-ar învârti în lumi mai spălate, oricâte saloane fițoase ar frecventa, vătaful va rămâne cu mentalitatea de slugă.
Mai devreme sau mai târziu, noroiul i se va iți sub unghii, pata de unsoare se va vedea pe manșetă, fake-ul de la mână va străluci în soare.
Vătaful rămâne pe veci vătaf….
Și totuși, cand steaua lui apune, când timpul nu mai are răbdare, deși marginalizat și cu puterile pierdute, vătaful nu se lasă doborât de vremuri şi alege o altă slugă potrivită să îl urmeze în înalta demnitate de vătaf.
Slugă tânără și însetată de putere, la fel de flămândă cum era el cândva.
Şi tocmai de aceea muuult mai periculoasă….
Trăim într-un carusel al imposturii uitând, se pare, că vătafii nu pier, vătafii se transformă.
Blestemul unui popor sufocat….
’’Decât’’ un pamflet.
