Judecătoarea Adriana Stoicescu: Bâlci în care performează femeia cu barbă şi înghiţitorul de flăcări

de Adriana Stoicescu, judecător

În timp ce fraierii scot dosare şi motivează la foc continuu, puterea politică transformă justiţia în “fraiera satului”.

Grefieri cu 35 de ani vechime şi cu 5000 lei salariu; titluri de stat în loc de bani; lipsă de respect şi dispreţ cât cuprinde.

Adică, un fel de “marş, mă de aici, că nu contaţi”.

Desigur, totul la tv, spre deliciul cetăţeanuluivotantcareconsumăuntubdepastădedinţiladoiani.

Încă o data, dacă mai era nevoie, puterea executivă şi legislativă arată că nu dau doi bani pe puterea judecătorească, transformând statul de drept într-un bâlci în care performează femeia cu barbă şi înghiţitorul de flăcări.

Nu mai aveam demult pretenţii, dar acum s-a mers prea departe.

Cei care tresaltă de bucurie că magistraţii au fost, din nou, umiliţi, ar face bine să se gândească puţin la ce va urma.

Aveţi de recuperat bani de la Stat?

Ghinion.

Veţi primi cartonaşe cu fotbalişti celebri.

V-aţi judecat cu vecinul pentru un teren?

Ghinion.

În loc de punere în posesie veţi primi un joc lego să vă construiţi, la schimb, o bază extraterestră.

Probabil şi noi vom trimite la locul de detenţie, în loc de mandate de arestare, răvaşe cu ghicitori.

Cei care sunteţi debitori, puteţi liniştiţi să invocaţi noua legislaţie din ciclul: “Nu am chef să îmi execut obligaţia. Să văd ce îmi faceţi?”.

Nu sunt bani pentru restanţe şi salarii, dar sunt bani pentru armament la mâna a doua, pe alocuri ruginit, plătiţi cash, nenică, doar aşa fac băieţii de băieţi.

Nu sunt bani pentru justiţie pentru că am cumpărat vaccinuri şi izolete şi măşti.

Nu sunt bani pentru că, de fapt, nu avem nevoie de justiţie.

Sila care mă cuprinde nu trece nici cu mama lămâilor.

Nu putem, dragi politicieni, decât să vă dorim să vă bucuraţi de justiţia pe care o creaţi acum: mutilată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Trump: Nu vom mai da bani Israelului, le dădeam 4 miliarde de dolari pe an

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Premierul polonez a găsit „persoane cu lanterne” pe partea rusă a frontierei

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a acuzat astăzi Rusia că...

    Articole relationate

    Categorii populare