Joaca cu verde: Germania vrea clasificarea energiei nucleare drept energie ”verde”

Germania a obţinut sprijinul altor patru state membre ale UE în opoziţia sa faţă de clasificarea energiei nucleare drept energie ”verde” şi sustenabilă în taxonomia Uniunii Europene, relevă o scrisoare a Comisiei Europene consultată vineri de Reuters.

Taxonomia constă într-un sistem de clasificare pentru investiţii durabile folosit la nivelul blocului comunitar în vederea atingerii obiectivelor de mediu prevăzute în Pactul Verde european. Interesul acestei clasificări constă în atragerea investiţiilor private în economia verde.

Spania, Austria, Danemarca şi Luxemburgul s-au alăturat Germaniei în opoziţia acesteia faţă de energia nucleară, motivând că investitorii preocupaţi de deşeurile radioactive şi-ar putea pierde încrederea în produsele financiare etichetate drept ”verzi” dacă acestea cuprind energie nucleară fără ştiinţa lor.

Includerea energiei nucleare în taxonomia UE este una dintre temele care divizează statele membre. Ţările care susţin dezvoltarea acestei surse de energie, printre ele fiind Franţa, Polonia şi Ungaria, argumentează de partea lor că această energie nu emite CO2, aşadar ea vine în sprijinul atingerii obiectivelor de mediu ale UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare