JANDARM MEHEDINŢEAN AJUNS ACASĂ DUPĂ O MISIUNE ÎN AFGANISTAN

Plutonierul major Adrian Ivan a făcut parte din contingentul de jandarmi români care a desfășurat o misiune în teatrul de operații din  Afganistan. În cele aproape șase luni, jandarmul din Mehedinti, alături de ceilalți jandarmi  români au avut misiunea de a proteja consilierii jandarmi pe timpul deplasării acestora la diferitele instituții de ordine publică și securitate afghane. Pentru a participa la această misiune, jandarmii au trecut mai multe probe de verificare a cunoștințelor de specialitate, competențelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic, cât și cel medical. 

În semn de apreciere și recunoaștere a activității jandarmilor români, general-maior Robert L. Marion, adjunctul comandantului CSTC-A (Combined Security Transition Command – Afghanistan) a oferit membrilor contingentului de jandarmi români, medalia NATO non-Article 5. Până acum, Jandarmeria Română a dislocat 12 contingente în cadrul misiunii NATO din Afghanistan. În prezent, Jandarmeria participă la 9 misiuni internaționale sub egida UE, ONU și OSCE.

Plutonierul major Adrian Ivan activează în cadrul Detașamentului Mobil al Jandarmeriei Mehedinți, fiind absolvent al Școlii Militare de Subofiteri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, promotia 2005. Subofiterul are 39 de ani,  este căsătorit  și are un copil. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare