#JamalKhashoggi: Se leapădă americanii de MBS?

Statele Unite „vor trage la răspundere toate persoanele implicate în asasinarea lui Jamal Khashoggi”, i-a spus duminică şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, prinţului moştenitor saudit Mohammad bin Salman, insistând că „Arabia Saudită ar trebui să facă la fel”, relatează AFP și Agerpres.

Într-o discuţie la telefon cu Mohammad bin Salman, Mike Pompeo a lansat, de asemenea, un apel la „încetarea ostilităţilor” în Yemen, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.

Demnitarul american a mai cerut ca „toate părţile să se aşeze la masă pentru a negocia o soluţie paşnică a conflictului”.

Războiul din Yemen opune forţe guvernamentale rebelilor houthi, susţinuţi de Iran şi care au cucerit în 2014 şi 2015 vaste regiuni din ţară, printre care capitala Sanaa.

În martie 2015, o coaliţie sub comandament saudit a intervenit militar în Yemen în sprijinul forţelor proguvernamentale.

Arabia Saudită a fost acuzată în repetate rânduri că a întrerpins acţiuni soldate cu moartea a sute de civili.

Vineri, cotidianul Washington Post a anunţat că Statele Unite au decis să stopeze operaţiunile de realimentare în zbor a avioanelor coaliţiei militare sub comandament saudit, punând astfel capăt celui mai concret sprijin al lor din cei trei ani de conflict.

Acest ajutor a devenit şi mai controversat după asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, imputată unor înalţi responsabili ai regatului şi care a afectat imaginea Riadului.

Khashoggi a fost asasinat pe 2 octombrie de către un comando saudit în interiorul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, unde a mers pentru demersuri administrative.

După ce mai întâi au negat în mod ferm asasinatul, autorităţile saudite au afirmat în cele din urmă că jurnalistul a fost ucis în cursul unei operaţiuni ”neautorizate” de către Riad.

Dar, într-un articol publicat pe 2 noiembrie de către cotidianul The Washington Post, cu care colabora Khashoggi, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat ”cele mai înalte eşaloane ale guvernului saudit” că au comandat asasinarea jurnalistului, excluzându-l totuşi pe regele Salman.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare