Iurie Leancă după nominalizarea ca premier: Voi iniția consultări detaliate cu comuniştii şi liberalii

”Abia suntem la primul pas din momentul semnării, cred că în primul rând, în afară de cele două grupuri parlamentare sunt și alti parlamentari care înțeleg responsabilitatea momentului, care înțeleg necesitatea instituțiilor din RM, fie că este vorba de justiție sau administrație în ansamblu. Voi iniția consultări, inclusiv cu PCRM, PL, dar și cu societatea civilă, cu diverse instituții ca să avem un program complex, care reflectă provocările multiple și să venim cu soluții și în baza acestor priorități vom putea convinge și alți parlamentari să susțină viitorul Guvern”, a declarat premierul desemnat al Moldovei,Iurie Leancă, după întâlnirea cu președintele, Nicolae Timofti. Coaliţia minoritară care îl susţine pe Leancă mai are nevoie de 8 voturi în Parlament pentru a obţine investitura.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare