Italia va cheltui peste 3 miliarde de euro pentru a ajuta la limitarea creşterii preţurilor energiei

Guvernul italian nu intenţionează să majoreze taxele şi va căuta să ajute firmele şi gospodăriile să absoarbă aşteptata creştere semnificativă a costurilor cu energia, a declarat joi premierul Mario Draghi, transmit DPA şi Reuters conform Agerpres.

„Executivul nu are de gând să majoreze taxele. Este un moment în care trebuie daţi bani, nu luaţi”, a afirmat Draghi la adunarea anuală a grupului de lobby al angajatorilor, Confindustria.

Autorităţile de la Roma vor cheltui în următoarele luni peste trei miliarde de euro pentru a ajuta la limitarea creşterii preţurilor energiei, fără intervenţia guvernamentală preţul electricităţii ar putea creşte cu 40% în trimestrul viitor iar preţul gazelor cu 30%, a declarat premierul.

Planurile autorităţilor de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri, în condiţiile în care economiile ies încet din pandemie.

Italia, a treia economie a zonei euro, ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 6%, faţă de prognoza precedentă de 4,5%, a anunţat joi Draghi, explicând că parţial este o simplă redresare după declinul record de anul trecut. Provocarea principală va fi să avem o creştere susţinută în următorii ani, a declarat premierul italian.

Acesta a promis ajutor pentru contracararea deficitului de semiconductori care afectează mai multe sectoare, anunţând că Executivul va face „investiţii majore” în industrie şi va încuraja cercetarea.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu peste 250% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.

Administraţia premierului Mario Draghi a cheltuit deja aproximativ 1,2 miliarde de euro (1,40 miliarde de dolari) în trimestrul doi din 2021 pentru a compensa creşterea preţurilor energiei şi va continua utilizând acelaşi mecanism, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Intervenţia a dus la reducerea creşterii preţului electricităţii la 9%, faţă de un avans de 20% înainte de intervenţia statului.

Italia este în mod special vulnerabilă deoarece este dependentă de importuri pentru acoperirea a 70% din necesarul său de energie, aproape 40% venind de la gazele naturale, conform datelor Ministerului pentru Tranziţia Ecologică. Ţara este al doilea mare importator de gaze naturale din Europa. după Germania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Primim mesaje de americani pentru pace în Ucraina

    Moscova primește semnale din partea Statelor Unite că Washingtonul...

    Cea mai devastatoare criză din istoria de 102 ani a Departamentului de Stat

    După optsprezece luni de la începutul celui de-al doilea...

    Companiile americane au pierdut munți de bani din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei

    Companiile americane au pierdut aproximativ 200 de miliarde de...

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    Articole relationate

    Categorii populare