Italia avertizează că se joacă existența UE

Impactul economic al pandemiei provocate de noul coronavirus ridică o ”provocare existenţială pentru Europa” dacă liderii naţionali nu găsesc un ”răspuns solid şi unitar”, a declarat joi premierul italian Giuseppe Conte pentru BBC, potrivit dpa și Agerpres.

Conte a spus că pandemia a început ca o ”urgenţă de sănătate, dar s-a transformat rapid într-o urgenţă socială şi economică”.

”Pandemia testează structura economică a Italiei şi a altor ţări din lume. De aceea avem nevoie de un răspuns social şi economic la nivel european. Este o mare provocare pentru existenţa Europei şi pentru istoria Europei. Eu şi ceilalţi lideri europeni trebuie să ne ridicăm la nivelul provocării. Şi nu este niciun dubiu că dacă răspunsul nostru nu este unul solid şi unitar, dacă Europa nu reuşeşte să prezinte o politică financiară şi monetară adecvată la cea mai mare provocare de după Al Doilea Război Mondial, atunci cu siguranţă nu doar cetăţenii italieni, ci toţi cetăţenii europeni vor fi profund dezamăgiţi”, a subliniat şeful executivului italian.

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană nu au reuşit, miercuri, să cadă de acord asupra unui pachet de măsuri fiscale pentru a atenua efectele economice ale crizei cauzate de COVID-19, discuţiile urmând să se reia în cursul acestei săptămâni.

Giuseppe Conte a susţinut că este nevoie de emiterea unor obligaţiuni speciale europene în cadrul unui pachet de stimulente financiare pentru companiile europene, astfel încât Europa să poată face faţă concurenţei din partea SUA şi a Chinei.

Italia şi Spania, care sunt printre cei mai vocali avocaţi ai emiterii unor aşa-numite ‘corona-bonduri’, sunt ţările membre cele mai afectate de pandemia COVID-19.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Modele de inteligență artificială au încercat să înșele oamenii

    Institutul Britanic pentru Securitatea Inteligenței Artificiale (AISI) a anunțat...

    Într-o comună cu mulți urși se va tăia iluminatul public

    Primăria comunei Vintilă Vodă a anunțat întreruperea iluminatului public...

    FNGCIMM vine cu o soluție nouă pentru companii: finanțare garantată pentru carburant și transport

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 13% în primele 6 luni din 2026

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,95%, în primul...

    Un senator democrat a blocat proiectul de lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei

    Senatorul democrat din Georgia, Raphael Warnock, a blocat examinarea...

    Articole relationate

    Categorii populare