Istorici ruși: Prin decretul său, Putin revendică „jumătatea din zona de coastă a Nisei”, clădiri din Ierusalim și unități de producție: fabrici, uzine, șantiere navale din Occident

Sub incidența decretului prezidențial al lui Vladimir Puțin privind identificarea proprietățile de stat din străinătate ce aparțin Rusiei poate intra „jumătate din zona de coastă a Nisei”, clădiri din Ierusalim și unități de producție – fabrici, uzine, șantiere navale, scrie presa rusă, citând istorici, relatează Vedomosti.

Într-un interviu acordat cotidianului RBC, docentul Catedrei de istorie modernă a Rusiei a Universității de Stat pentru Științe Umaniste, Aleksandr Krușelnițki, doctor în științe istorice, a declarat că, în secolele XIX-XX, Rusia a deținut o parte semnificativă a zonei de coastă a Nisei (Franța). Potrivit omului de știință este vorba, înainte de toate, de active imobiliare cumpărate de persoane aparținând familiei imperiale.

Erau conace, castele și terenuri, dar nu numai: au fost achiziționate, de asemenea, terenuri împădurite pentru vânătoare și zone cu priveliști panoramice deosebit de frumoase. A existat chiar și un caz unic când, la Paris, a fost cumpărat un scuar, a precizat Krușelnițki.

În plus, au fost achiziționate și unități de producție: în întregime sau parțial – mine, uzine, fabrici, ateliere, șantiere navale. Conturi mari ale supușilor Imperiului Rus au fost plasate în bănci din Elveția, Marea Britanie, Franța, Germania și Austro-Ungaria, soarta multora dintre ele dovedindu-se „foarte îndoielnică”, a subliniat istoricul.

După cum a explicat, la rândul său, istoricul Aleksandr Diukov, cercetător la Institutul de Istorie Rusă al Academiei de Științe a Rusiei, director general al fondului ”Memorie istorică”, unele proprietăți ale Imperiului Rus și ale URSS, nu au fost transferate, ulterior, în proprietatea Federației Ruse. Multe asemenea obiective se află în Ierusalim, a precizat el.

Krușelnițki a reamintit, de asemenea, soarta altui activ – „acei bani ai partidului comunist”, și anume „partea din străinătate a fondului secret de aur și valută al PCUS, care a început să se formeze nu mai târziu de mijlocul anului 1918”. Această temă a fost ridicată la începutul anilor ’90, dar de prin 1993 din presă au dispărut articolele pe acest subiect, a precizat istoricul.

Președintele Vladimir Putin a semnat recent un decret conform căruia Rusia va aloca fonduri pentru identificarea, înregistrarea și protecția juridică a bunurilor sale imobiliare din străinătate, inclusiv din perioadele URSS și a Imperiului Rus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dovada că Miruță de la Apărare/USR a fost membru PSD. De 2 ori

    Radu Dinel Miruță, în prezent ministru al Apărării, a...

    Bloomberg: Războiul din Orient lovește Ucraina

    Utilizarea la scară largă a rachetelor Tomahawk pentru a...

    Ungaria consideră industria alimentară sector strategic

    Industria alimentară va continua să reprezinte un sector important...

    Războiul din Orient lovește Moët Hennessy Louis Vuitton și alte companii de lux

    Acțiunile companiilor globale de lux precum Moët Hennessy Louis...

    Vučić: Europa va avea parte de iad

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că, dacă...

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Articole relationate

    Categorii populare