Istoric britanic care vine in România din 1965 susține că teroriștii de la Revoluție erau români, nu ruși

Revoluţia din decembrie 1989 a fost făcută de poporul român, care l-a răsturnat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu, iar teroriştii au fost cât se poate de reali, ei fiind români din rândurile Securităţii, afirmă istoricul britanic Dennis Deletant într-un interviu acordat News.ro. Profesorul, care a predat peste 10 ani la Universitatea Georgetown din Statele Unite, califică drept „baliverne“ versiunile istoricilor Securităţii conform cărora în România ar fi avut loc o lovitură de stat dată de sovietici după ce George Bush şi Mihail Gorbaciov s-ar fi pus de acord la Malta asupra acestui lucru. În realitate, spune Dennis Deletant, cei doi nici măcar n-au vorbit despre România în acea întâlnire istorică petrecută în noiembrie 1989.

Pe parcursul interviului acordat News.ro, profesorul Deletant (79 de ani), care şi-a dedicat mare parte din cartieră istoriei României şi tocmai a publicat cartea „România sub comunism, paradox şi degenerare“, face o serie de dezvăluiri de-a dreptul spectaculoase. Britanicul a venit prima oară în România în 1965, de atunci revenind regulat în ţara noastră. A fost declarat persona non grata de regimul comunist în noiembrie 1988, după ce a relatat în ziarul „Times“ o călătorie la închisoarea de la Sighet pe parcursul căreia a luat în maşină un miliţian care-l înjura pe Ceauşescu.

A revenit în România în 30 decembrie 1989, la câteva zile după răsturnarea lui Ceauşescu, şi a făcut, din acel moment, numeroase interviuri, alături de reporterii BBC, cu noua conducere a ţării.

Dennis Deletant relatează, pentru News.ro, cum l-a ajutat pe generalul Nicolae Militaru cu medicamente aduse din Marea Britanie într-un moment în care acesta era foarte grav bolnav. Militaru, care ştia că sfârşitul îi este aproape, a vrut să-i facă o confesiune şi i-a relatat britanicului cum a fost recrutat de GRU, spionajul militar sovietic, şi cum a rămas în slujba Moscovei până la final.

Profesorul britanic relatează că dezastrul instituţional de la sfârşitul anului trecut, când au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, a lăsat cu gura căscată experţii şi oamenii din serviciile secrete occidentale. Nimeni nu se aştepta ca în structurile de securitate ale României să fie atâta incompetenţă, afirmă Dennis Deletant. În continuare, occidentalii sunt sideraţi de lipsa totală de control parlamentar asupra serviciilor româneşti, a faptului că nu s-a făcut nicio anchetă, nu s-a elaborat niciun raport, n-a fost nimeni tras la răspundere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare