Israelul va refuza să mai acorde vize reprezentanților ONU

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, a anunţat miercuri că Israelul va refuza să mai emită vize reprezentanţilor Naţiunilor Unite în urma declaraţiilor secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, care a afirmat, între altele, că atacul comis de Hamas împotriva Israelului, în 7 octombrie, „nu a venit din senin”, ci este consecinţa a „56 de ani de ocupaţie sufocantă”, transmite EFE.

Erdan a menţionat că Israelul a început deja să adopte această politică şi că a refuzat să acorde viză Coordonatorului ONU pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths.

„A sosit momentul să le dăm o lecţie” înalţilor oficiali ai ONU, a spus Erdan miercuri, într-un interviu acordat radioului armatei israeliene.

Comentariile lui Guterres de marţi, din Consiliul de Securitate al ONU, au atras şi condamnarea lui Dani Dayan, preşedintele Muzeului Holocaustului din Ierusalim, Yad Vashem, care a apreciat că „masacrarea evreilor de către Hamas la 7 octombrie a fost genocid în intenţiile sale şi extrem de brutal în forma sa”.

„O parte din motivul pentru care (ceea ce a făcut Hamas – n.r.) diferă de Holocaust este că evreii de astăzi au un stat şi o armată. Nu suntem lipsiţi de apărare sau la mila altora”, a adăugat Dayan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare