spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.7 C
București

Iranul joacă cartea chineză

China este de importanţă ‘crucială’ pentru salvarea acordului nuclear al Iranului cu marile puteri în 2015, după ce Statele Unite ale Americii s-au retras din acest acord în luna mai, a apreciat vineri ministrul de externe iranian Mohammed Javad Zarif, citat de Reuters și agerpres.

În temeiul acestui acord, o serie de sancţiuni internaţionale au fost ridicate în schimbul unor limitări ale activităţilor nucleare ale regimului de la Teheran.

Preşedintele american Donald Trump a ordonat reinstituirea sancţiunilor SUA împotriva Iranului, iar un responsabil al Departamentului de Stat a spus că Washingtonul a cerut aliaţilor săi să renunţe la importurile de petrol până în luna noiembrie.

Iranul şi alte ţări semnatare ale acordului nuclear (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune cu privire la programul nuclear iranian /Joint Comprehensive Plan of Action/), între care China, încearcă să salveze documentul.

‘Rolul în implementarea JCPOA, în realizarea JCPOA, iar acum în susţinerea JCPOA, va fi de importanţă crucială’, a declarat Mohammed Javad Zarif, referindu-se la acronimul acordului.

Îngrijorarea predomină printre iranieni odată cu apropierea zilei de luni, 6 august, când se aşteaptă reinstituirea unei părţi a sancţiunilor americane care ameninţă să destabilizeze şi mai mult o economie deja slăbită de corupţie şi de gestionarea defectuoasă, potrivit AFP. Donald Trump a anunţat reimpunerea pe etape a sancţiunilor americane, de la 6 august, şi din noiembrie.

Principalul semnal al crizei economice: căderea vertiginoasă a monedei naţionale, rialul, care a pierdut aproape două treimi din valoarea sa de la începutul anului.

Guvernul a încercat să stopeze această cădere în aprilie, stabilind o rată oficială fixă şi procedând la multiple arestări ale agenţilor de pe piaţa neagră, măsuri care au făcut să crească piaţa paralelă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare