de Mohammad H.Emami, cetățean iranian stabilit la Bucuresti
Secolul XX a fost o epocă plină de frământări politice, sociale și economice. În acest secol, au avut loc numeroase revoluții importante care au schimbat destinul unor națiuni precum Rusia, China, Turcia, Vietnam, Cuba și altele, modificând cursul istoriei mondiale. Una dintre trăsăturile comune ale multora dintre aceste revoluții a fost faptul că s-au desfășurat pe fundalul unor războaie – fie ele mondiale, fie regionale. Acest articol analizează legătura dintre războaie și revoluții și ridică, în final, întrebarea: ar putea un război precum un atac israelian asupra Iranului să creeze condițiile pentru o revoluție populară în această țară?
Revoluția din Octombrie și Primul Război Mondial
Revoluția bolșevică din 1917 în Rusia este un exemplu clar al unei revoluții care a apărut în urma slăbirii statului cauzate de război. Primul Război Mondial a pus o presiune imensă pe Imperiul Țarist: milioane de morți, foamete, criză economică și pierderea legitimității regimului țarist au dus la o armată slăbită și o nemulțumire populară crescândă – toate acestea au deschis calea pentru venirea la putere a bolșevicilor conduși de Lenin. Fără acest război, o revoluție atât de radicală și rapidă ar fi fost mult mai puțin probabilă.
Prăbușirea Imperiului Otoman și revoluția turcă
Implicarea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial și înfrângerile suferite au dus la destrămarea acestuia. Ocuparea unor teritorii otomane de către puterile occidentale și înfrângerile militare repetate au slăbit autoritatea califatului. În acest climat instabil, Mustafa Kemal Atatürk a inițiat o mișcare revoluționară bazată pe naționalismul turc și respingerea dominației străine, ce a dus la fondarea Republicii Turcia.
Revoluția Chineză și războiul civil și cu Japonia
Victoria comuniștilor chinezi în 1949 nu poate fi înțeleasă fără contextul războiului civil intern și ocupației japoneze din anii ’30 și începutul anilor ’40. Partidul Comunist Chinez a profitat de nemulțumirea populației față de ocupația japoneză și slăbiciunea regimului Kuomintang, reușind să își consolideze sprijinul popular și, în cele din urmă, să câștige războiul civil. Războiul a distrus vechiul sistem și a creat spațiul pentru o nouă ordine.
Revoluția din Vietnam și războiul indochinez
După retragerea Japoniei la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, comuniștii conduși de Ho Chi Minh au început lupta împotriva coloniștilor francezi și apoi împotriva americanilor și a guvernului din Sudul Vietnamului. În 1975, Vietnamul a fost unificat sub conducere comunistă.
Revoluția cubaneză în contextul postbelic și al Războiului Rece
Deși în Cuba nu a existat un război extern, țara era marcată de inegalități economice profunde, corupția regimului Batista și influențele Războiului Rece. Fidel Castro și Che Guevara, în urma unui război de gherilă de câțiva ani, au preluat puterea în 1959.
Poate un război să declanșeze o revoluție în Iran?
Având în vedere modelele istorice menționate, se poate pune întrebarea: ar putea un atac militar israelian asupra Iranului, asemenea războaielor care au precedat alte revoluții, să ducă la prăbușirea ordinii actuale și victoria unei revoluții?
Răspunsul este că un război ar putea destabiliza profund situația politică și socială. Războiul poate slăbi instituțiile de stat, crește nemulțumirea populară și eroda legitimitatea politică. Așa cum s-a văzut în Rusia, China, Imperiul Otoman, Vietnam și Cuba, războaiele au creat contextul favorabil pentru apariția unor forțe alternative și a unor regimuri noi.
Totuși, rezultatul unui asemenea conflict depinde de mai mulți factori: existența unei conduceri revoluționare organizate, gradul de pregătire al populației pentru schimbare, precum și rolul jucat de actorii externi. Războiul, de unul singur, nu este suficient pentru o revoluție, dar poate accelera procesul de prăbușire al regimului existent.
Concluzie
Revoluțiile secolului XX au demonstrat că războaiele, mai ales cele de amploare, pot distruge structuri politice vechi și pot deschide calea pentru revoluții. Cazurile Rusiei, Turciei, Chinei, Vietnamului și Cubei sunt elocvente. În acest context, un atac israelian asupra Iranului ar putea duce la haos și, eventual, la o revoluție – deși nu este un rezultat garantat. Soarta unei asemenea schimbări depinde de reacția poporului, de forțele politice din interior și de natura războiului.
Astăzi, scena politică și socială a Iranului este caracterizată de o nemulțumire profundă față de regimul aflat la putere. Acesta și-a pierdut complet legitimitatea în fața poporului. Straturile sociale diverse își exprimă nemulțumirea prin proteste, greve și acțiuni organizate sub forma așa-numitelor „centre de rezistență”.
Pe de altă parte, există o forță organizată și activă – Consiliul Național al Rezistenței Iraniene, condus de doamna Maryam Rajavi, cu o structură bine definită, comisii funcționale și experiență de peste 44 de ani. Acest consiliu și-a declarat disponibilitatea de a prelua conducerea într-o perioadă de tranziție și de a forma un guvern provizoriu, în acord cu voința poporului, pentru instaurarea unei republici democratice și laice în Iran – recunoscută atât pe plan intern, cât și international.
