Ionuț Lupescu, atac DUR la FRF: Burleanu e un MINCINOS

Şeful Comisiei Tehnice a UEFA, Ionuţ Lupescu, a negat faptul că ar fi avut o discuţie, la Cardiff, la finala Ligii Campionilor, cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, în care i-ar fi transmis că nu este interesat să candideze la şefia forului de la Casa Fotbalului. El l-a făcut mincinos pe Burleanu, care a susţinut acest lucru şi a adăugat că se delimitează de actuala conducere a FRF, care a mai minţit şi în alte ocazii, transmite News.ro.

„Nu-mi aduc aminte de acest lucru. Singura întâlnire pe care am avut-o cu el a fost în lift, când eram cu Ferguson (n.r. – Alex Ferguson), mergeam spre etaj, spre cameră, şi a intrat şi el şi ne-am salutat din complezenţă, salut şi atâta tot. Dacă asta a fost discuţie… Eu cred că o discuţie înseamnă mult mai mult decât un salut. Încă o dată se face dovadă că se minte foarte mult şi, repet, nu am avut nicio discuţie în acest sens cu domnul Burleanu. I-a spus în aprilie, la Congresul (n.r. – UEFA) de la Helsinki şi lui şi celor doi secretari generali, că eu susţin pe absolut toată lumea şi pe cei din federaţie şi îi respect, fac programe cu toţi, dar nu pot să stau de vorbă cu mincinoşi. Şi le-am spus în faţă acest lucru. E încă o dovadă că foloseşte anumite ocazii să arunce în presă lucruri care nu sunt adevărate. Am crezut că sunt băieţi tineri, care doresc să muncească, dar cu minciuni nu poţi să faci treabă. Şi eu mă delimitez de oamenii aceştia, în care nu poţi avea încredere. Dacă un simplu salut înseamă o discuţie, asta e tot. Eu salut pe orice când mă urc într-un lift, că aşa e civilizat. Asta şi nimic mai mult. Am văzut din păcate foarte multe minciuni pe care le-au spus, m-am detaşat de ele, de conducerea FRF, le-am spus-o o dată şi în faţă, în privat, la congres şi cu asta, basta. Să vii cu minciuni, nu cred că face nimic corect”, a spus Lupescu, la Digi Sport.

El s-a declarat deranjat de cum sunt trataţi foştii lui coechipieri de actuala conducere a FRF.

Luni, după întrunirea Comitetului Executiv al FRF, preşedintele Răzan Burleau a declarat că a discutat cu Ionuţ Lupescu şi că actualul oficial UEFA nu avea de gând să candideze la preşedinţia FRF.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Articole relationate

    Categorii populare