Ion Iliescu: Ne întoarcem, într-un fel, la ideea dictaturii proletariatului

Politica românească a dezvoltat mai degrabă, din păcate, o cultură a confruntării, și nu una a consensului, iar democrația nu reprezintă „tirania majorității”, afirmă fostul președinte Ion Iliescu, într-o postare pe blogul personal.

„Lumea nu se învârte în jurul unor elite rupte de realitate, oricât s-ar crede ele un buric al acestei lumi. Într-o democrație fiecare își are rolul și responsabilitățile lui. Ca să dai lecții trebuie să poți s-o faci. Adică să fi dovedit că știi să faci ceva pentru oameni. Politicienii nu trebuie să uite acest lucru. Așa cum nu trebuie să-l uite nici elitele dătătoare de lecții. Vor fi crezând ei că gândirea în clișee este o meserie de stăpâni. Dar de stăpâni peste himere. (…) Democrația nu este, totuși, tirania majorității. Cum nu este nici tirania unor minorități extremiste. Dacă acceptăm asta, ne întoarcem, într-un fel, la ideea dictaturii proletariatului, care a produs un monstru, deși s-a renunțat la ea, din păcate nu suficient de repede, pentru a nu produce drame. Democrația este locul unui dialog permanent între majorități și minorități, pentru a construi acel consens care poate duce lucrurile înainte, fără prea multe confruntări și crize”, apreciază președintele de onoare al PSD.

Ion Iliescu a dorit să sublinieze că a fost votat de oameni pentru că, atunci când a candidat, a oferit un proiect de țară, o perspectivă.

„De ce m-au votat oamenii? Explicația este mult mai simplă decât cred cei care despică în patru un fir de păr ce nu există: le-am oferit o miză, un proiect de țară, o perspectivă. Cu acest proiect s-au identificat și oameni cu studii mai puține — dar care au gândit și gândesc cu capul lor — dar și oameni de cultură, elite profesionale în diferite domenii, și, oroare pentru unii, chiar și filosofi! (…) Politicul nu are probleme cu ‘cei mulți și proști’, care nu votează pe placul ‘elitelor’. Politicul are o problemă cu incapacitatea sa de a oferi o miză românilor, un proiect de viitor. Politica a ajuns un lucru în sine, rupt de realitățile României. Consumă prea multă energie cu gestionarea unor jocuri de putere lipsite de sens, până la urmă, și mult prea puțină pentru rezolvarea problemelor țării, satisfacerea nevoilor cetățenilor, mediului de afaceri, construirea unei societăți normale și funcționale”, a arătat liderul social-democrat.

Potrivit acestuia, răspunsul cetățenilor „la acest mod de a face politică, lipsit de responsabilitate, este retragerea lor din spațiul public, refuzul de a face ‘politică’, ceea ce lasă loc unor minorități agresive, care-și impun, pe fondul slăbiciunii tot mai accentuate a politicului, a democrației, în general, propria agendă”. „O agendă care nu are nimic în comun cu agenda publică”, a adăugat Iliescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Republicanii își pregătesc campania pentru alegerile intermediare din noiembrie fără Trump pe copertă

    Republicanii își ajustează campania pentru alegerile intermediare din noiembrie,...

    Articole relationate

    Categorii populare