Iohannis speră să nu fie nevoie de măsuri de austeritate

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la finalul unei întâlniri la Palatul Cotroceni cu premierul, ministrul Finanțelor și guvernatorul BNR, că deficitul bugetar pe anul acesta va fi mai mare decât cel planificat inițial și a subliniat că s-au căutat soluții pentru o finanțare bună pentru acest deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate.

Am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorare economică. Spun, intenționat, revigorare economică, pentru că în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi n-am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă în ansamblu nu am avut o astfel de măsură.Ceea ce ne dorim cu toții e să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză. Am găsit soluții pentru toate”, a spus Iohannis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare