Iohannis, Orban și Tătaru la Târgu Mureș într-o sală goală. În rest au socializat în grupuri mai mari de 3 fără distanțarea fizică

Zi mare pentru președinte, zi mică pentru Mureș și pentru mureșeni. Pe scurt, astăzi, președintele României, Klaus Iohannis, a venit la Tîrgu Mureș, împreună cu prim-ministrul României, Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Așa cum anticipam, au venit, au văzut și au plecat. Din păcate, au venit în vizită la propriu, mai exact să vadă “minunea” din Tîrgu Mureș, Unitatea de suport medical COVID-19 din fosta sală de sport a UMFST Tîrgu Mureș, o unitate goală, nefolosită, deci, evident fără probleme.Nu au fost interesați să vadă spitalele COVID din Mureș în care chiar există bolnavi și unde chiar există probleme, că doar nu aveam 100 de cadre medicale infectate COVID dacă totul ar merge strună. Probabil că nu eram în top 5 pe țară la cazuri COVID dacă autoritățile locale ar fi acționat competent, scrie Ardeal News.

Doar că, din dorința de a posta cât mai repede reușita, unul dintre ei nici nu a observat că autodenunță o multiplă ilegalitate, cea la care am făcut referire încă din titlu. Așadar, în poză apar patru, contrar restricției din ordonanța militară privind grupurile de maximum 3 persoane (Ludovic Orban, Cristian Chirteș, Theodora Benedek și autodenunțătorul Sorin Meghesan), toți la mai puțin de 1,5 metri, o altă restricție impusă de ordonanța militară. Dacă nu e autodenunț, cu siguranță vorbim de prostie și multă nesimțire, mai scrie sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce indică sondajele înaintea alegerilor din Serbia

    Agenția IPSOS a publicat un sondaj privind preferințele alegătorilor...

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Articole relationate

    Categorii populare