Iohannis o laudă pe Dăncilă că a cerut explicații la Bruxelles pe intervențiile în Justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, la Bruxelles, cu preşedintele Comisei Europene, Jean Claude Juncker, despre scrisoarea transmisă de premierul Viroica Dăncilă privind posibile ingerinţe în justiţie, ca urmare a adresei din 2012, Iohannis susţinând că este o preocupare legitimă. Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles, unde se vor discuta subiecte din domeniul economic, precum recentele măsuri luate de SUA privind instituirea unor taxe la importurile de oţel şi aluminiu, dar şi relaţiile externe.

„Am văzut acea scrisoare şi se cer clarificări, nu se face vreo acuzaţie. Din acest punct de vedere, scrisoarea nu este greşită. Da, am discutat, în speţă, preşedintele Juncker m-a abordat şi am spus că este o preocupare legitimă din partea opiniei publice şi opiniei politice din România L-am rugat să dea în lucru la o echipă care se apleacă cu toată seriozitatea şi în profunzime asupra chestiunii şi să ne lămurească”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, care se adflă vineri la Consiliul European, la Bruxelles.

Preşedintele spune că răspunsul Comisiei va putea să schimbe şi percepţia românilor asupra Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Personal, nu cred că este vorba despre o imixtiune în actul de justiţie, dar nu vreau să dau răspunsul în locul comisie. I-am rugat să trateze chestiunea exhaustiv şi să vină cu răspunsuri pertinente pentru întregul demers pentru că de aici rezultă o creştere a credibilităţii mecanismului MCV la noi acasă sau o scădere. Cred că lucrurile se vor lămuri repede şi bine”, a mai spus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis scrisoarea preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în document aceasta solicitând ca forul european să spună dacă documentul din 2012 ce presupune ingerinţe în justiţie e unul autentic. Dăncilă afirmă că informările lui Tudorel Toader arată că era o practică repetată.

Dăncilă cere, în scrisoarea transmisă lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, clarificarea adresei din 2012, transmisă de CE ministrului Justiţiei de la acel moment, Mona Pivniceru, şi care conţine 21 de cerinţe adresate guvernului, inclusiv solicitări concrete, directe, privind anumite cauze penale.

Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3.

Unul dintre puncte prevede descrierea situaţei si stabilirea paşilor de urmaţi în cazuri de corupţie cunoscute, fiind date şi nume: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare