Iohannis le retrage Steaua României lui Chirac și Berlusconi

Președintele Klaus Iohannis a anunțat azi că a decis să retragă decorațiile tuturor celor care au condamnări penale, inclusiv a fostului Adrian Năstase, acțiunea urmând să fie finalizată în scurt timp, scrie Inpolitics.

”Da și pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naționale, am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp, și veți primi prin intermediul departamentului comunicare exact lista decretelor prin care retrag aceste ordine”, a declarat Klaus Iohannis, conform Mediafax.

Anunțul președintelui semnifică, evident, și retragerea post-mortem a ordinului ”Steaua României” în grad de Colan, cel mai înalt cu putință, acordat președintelui francez Jacques Chirac în 1998, condamnat definitiv de justiția franceză, ori premierului italian Silvio Berlusconi, ”Steaua României” în rang de Mare Cruce acordată în 2002, acesta fiind, de asemenea, condamnat definitiv de justiția italiană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare