Iohannis condamnă FANATISMUL RELIGIOS împotriva căsătoriilor gay

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat împotriva fanatismului religios, în chestiunea interzicerii căsătoriei dintre persoane de acelaşi sex.

Întrebat fiind ce părere are despre iniţiativa Coaliţiei pentru Familie de a strânge semnături pentru interzicerea căsătoriilor gay, Klaus Iohannis a afirmat că nu trebuie mers pe calea fanatismului religios şi a ultimaturilor.
„Societatea trebuie să revină la toleranţă şi la acceptarea celuilalt. Acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel. Nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt“, a precizat preşedintele României. Klaus Iohannis a fost somat de un pastor evanghelist de la Timişoara să se pronunţe „pro creştinism“, fiind ameninţat că în caz contrar, comunitatea religioasă se va pronunţa „pentru schimbare, inclusiv a preşedintelui ţării“. „

Adevărul“ a relatat miercuri, 19 octombrie, că Relu Adrian Coman, primul lider Accept România, este primul român care a cerut autorităţilor române recunoaşterea mariajului său cu un bărbat. După ani de judecată în instanţă, căsătoria încheiată la Bruxelles în anul 2010 între Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Constituţională, care a amânat pentru 27 octombrie pronunţarea, ce va fi dată după noi audieri. Coman contestă punctul 10 din platforma „România 100“ a lui Dacian Cioloş, în care premierul afirmă că susţine „o Românie a tuturor românilor“.

Relu Adrian Coman ridică, însă, semne de întrebare privind includerea în sintagma „România tuturor românilor“ a persoanelor LGBT (lesbiane, gay, bisexuale, transgender), care simt că sunt discriminate în ţara lor.
Într-o scrisoare deschisă, Coman îi adresează premierului apelul de a formula un nou punct de vedere al Guvernului în privinţa căsătoriilor homosexuale, pe care Cabinetul Cioloş l-a transmis în februarie, defavorabil comunităţii gay:

„Domnule Prim-Ministru, M-am bucurat sa citesc programul dumneavoastră politic, mai ales punctul 10 prin care vă angajaţi pentru o «Românie a tuturor românilor». Identificaţi câteva probleme pertinente pentru întreaga diasporă. „Cei mai mulţi dintre românii plecaţi să muncească în străinătate fac asta pentru că şi-au pierdut încrederea că acasă se poate mai bine.” Citesc aceste rânduri cu speranţa că sub mandatul dumnevoastră România poate fi şi a mea, un bărbat căsătorit legal cu un alt bărbat, la Bruxelles, un oraş in care am locuit şi eu in timpul mandatului dvs. de Comisar european. Sunt convins că în Belgia, probabil si in România, aţi lucrat împreuna cu multe persoane ce aparţin comunităţii de lesbiene, gay, bisexuali sau transgender (LGBT). Poate unii dintre ei v-au devenit prieteni. Sunt convins ca vedeţi nedreptăţile cu care ne confruntam in România şi că înţelegeţi disperarea care poate cuprinde sufletul unui om, atunci când i se reaminteşte că nu îşi poate realiza o viaţă de familie protejată şi recunoscută de lege în propria lui ţară. Pe 20 iulie am fost, alături de soţul meu, de părinţii mei şi prietenii noştri în faţa Curţii Constituţionale, pentru a arăta faptul că ne dorim din suflet să avem posibilitatea de a ne muta în Romania, ca o familie – ceea ce şi suntem de peste 14 ani. Nu am cerut autorităţilor române drepturi speciale, nu am cerut ceva imposibil de realizat. Am cerut ca statul român să nu ne mai privească pe mine şi pe soţul meu Clai ca pe doi străini, care nu au nicio legătură unul cu altul, din momentul în care trecem graniţa să venim acasă, la părinţii noştri. Am cerut protecţia legii pentru familia mea. Dumneavoastră aţi semnat un punct de vedere al Guvernului în care consideraţi că o căsnicie ca a mea – stabilă, împlinită, bazată pe respect reciproc, responsabilitate şi dragoste necondiţionată – este «contrară valorilor sociale si morale ce configurează ordinea publică şi bunele moravuri».

Hot this week

Topics

Mai mult

    Brâncuși, 107 milioane dolari

    Lucrarea ”Danaidă”, realizată de Constantin Brâncuși în 1913, a...

    Românii au cheltuit in primele 3 luni din 2026 in afară țării 2,1 mld euro

    Per total, românii au lăsat în primul trimestru din...

    Trump amână atacarea Iranului

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat...

    Președintele croat refuză să îl accepte pe noul ambasador israelian

    Președintele croat Zoran Milanovic a anunțat luni că refuză...

    Cum omoară UE industria auto germană

    Industria auto germană s-a confruntat cu noi dificultăți în...

    Ministru spaniol, sex cu 2 prostituate românce in sediul Guvernului

    José Luis Ábalos, fostul ministru spaniol al Transporturilor, este...

    Români angajați de Iran pentru a înjunghia un jurnalist la Londra

    Un grup de bărbați români care acționau în numele...

    Articole relationate

    Categorii populare