Iohannis cere „intensificarea” sancţiunilor împotriva Rusiei

Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat, luni, printr-un mesaj, ”atacurile criminale” asupra populaţiei civile din Mariupol, Ucraina, precizând că eesponsabilitatea aparţine nu doar separatiştilor ucraineni, ci şi Federaţiei Ruse, astfel că trebuie luată în considerare intensificarea sancţiunilor.
”Mă alătur reprezentanţilor Uniunii Europene şi ai Statelor Unite ale Americii în a considera atacurile asupra populaţiei civile din Mariupol, Ucraina, drept criminale”, a transmis preşedintele Iohannis, într-un mesaj remis de Administraţia Prezidenţială. Potrivit şefului statului, ”responsabilitatea aparţine nu doar separatiştilor ucraineni, ci şi Federaţiei Ruse care participă la înarmarea rebelilor şi nu îşi foloseşte influenţa pentru a detensiona conflictul”. Klaus Iohannis afirmă că ”România condamnă încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi va continua să contribuie la materializarea aspiraţiilor sale europene şi euroatlantice”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare