Ioan Mircea Pașcu, un ofițer acoperit al Securității ajuns vicepreședinte al Parlamentului European

Jurnalistul Sabin Orcan continuă seria de dezvăluiri, în cadrul emisiunii „X-Press”, despre ofiţeri acoperiţi sau colaboratori ai serviciilor secrete care ocupă funcţii-cheie în stat. Al șaselea nume aflat pe „Lista Fantomelor Securității” este Ioan Mircea Pașcu, europarlamentar PSD.

Ioan Mircea Paşcu este absolvent al Facultăţii de Comerţ Exterior, ASE Bucureşti.

În perioada 1971-1986, acesta a fost cercetător la Departamentul de Relaţii Internaţionale din cadrul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice (ISISP), subordonat CC al PCR.
În anul 1973, Ioan Micea Pașcu a ocupat funcția de cercetător la Seminarul pentru Studii Americane, Salzburg, Austria, iar între 1979-1981: Fellow, Bursa Fundaţiei Ford, SUA.

Acesta a obținut titlul de doctor în ştiinţe politice la ISISP în anul 1980.

Ioan Pașcu a ocupat în 1985 funcția de profesor asociat invitat la St. Catherine’s College, Oxford, Marea Britanie, intre1986-1989: Lector la catedra de Relaţii Internaționale, ASE Bucureşti, iar în perioada 1988-1989 a fost cercetător rezident la Institutul pentru Studii de Securitate Est-Vest, New York, SUA.

În ceea ce privește cariera politică, Ioan Mircea Pașcu a fost în 1990 membru CFSN şi CPUN, între 1990-1992 vicepreşedinte al FSN, consilier prezidenţial, şef al Direcţiei de Politică Externă, între 1993-1996 secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale, între 1996-2000 deputat PDSR, preşedintele Comisiei pentru Apărare, între 1997-2006 vicepreşedinte al PSD.

De asemenenea, în intervalul 2000-2004, acesta a fost deputat PSD, ministrul apărării naţionale în Guvernul Năstase, între 2004-2007, deputat PSD, iar din 2007-prezent, Pașcu ocupă funcția de europarlamentar PSD, vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe şi al Delegaţiei pentru Relaţiile cu Adunarea Parlamentară NATO.

În anul 2006, Liviu Turcu, ultimul defector important al spionajului comunist românesc, publica în „Jurnalul naţional” o listă cu 11 nume de politicieni care au avut legături cu fosta Securitate. Printre aceştia, la poziţia a patra, apare deputatul Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al apărării, în dreptul căruia era trecută menţiunea „fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110”. Aceste indicative corespund, în ordine, Centrului de Informaţii Externe, unităţii speciale de protecţie din cadrul CIE şi, respectiv, unităţii speciale de contraspionaj pentru ţările socialiste.

În cartea ”Infern 89”, Mircea Răceanu a scris despre Ioan Mircea Pașcu:

”În privinţa celor de la alte ministere şi instituţii am procedat la recunoaşterea numai a acelor persoane cu care am lucrat direct (de exemplu, Ion Chioveanu, Nicolae Andrei, Petre Sin de la Ministerul Comerţului Exterior, Aurel Sanislau şi Paul Ceauşu de la Ministerul Învăţământului sau Vasile Secăreş, Ioan Mircea Paşcu, Dan Ghibernea şi alţii care frecventau des întâlnirile organizate la Asociaţia de Drept şi Relaţii Internaţionale) şi am susţinut – deşi în unele cazuri deţineam informaţii contrarii – că nu eram la curent cu faptul că ar fi fost ofiţeri de securitate, desigur cu excepţia celor pe care-i menţionasem în anchetele anterioare”.

Vezi AICI episoadele anterioare ale campaniei „Lista Fantomelor Securității” care fac dezvăluiri despre guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, directorul FGDB, Eugen Dijmărescu și președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, Teodor Meleșcanu, fost director al SIE, în prezent consilier de stat la cancelaria primului ministru.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare