spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
3.3 C
București

Ioan-Aurel Pop: Ne gândim la o restructurare a Academiei Române

Academia Română analizează restructurarea prestigiosului for de consacrare, după modelele academiilor care nu au trecut prin regimul comunist.

„Ne gândim la o restructurare a Academiei Române – fiind o instituţie omenească – după modelele academiilor care nu au trecut prin regimul comunist. O restructurare pe clase sau departamente, după cum sunt ştiinţele fundamentale, după cum sunt ştiinţele tehnice, după cum sunt ştiinţele vieţii, după cum sunt disciplinele sociale şi umaniste şi artele”, a anunţat, joi, preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, în cuvântul adresat membrilor Adunării Generale a acestui for, dedicată împlinirii a 158 de ani de la înfiinţare.

El a arătat că „funcţionarea Academiei Române pe 14 secţii, 13, 12 iniţial, e o moştenire a regimului comunist”.

„Am experimentat 35 de ani şi am constatat că funcţionarea şchioapătă foarte mult. Ştiţi fiecare dintre dumneavoastră. Dacă v-aş întreba care e ultima şedinţă ştiinţifică la care aţi participat pentru a afla stadiul la care se află disciplina dumneavoastră nu aţi şti să îmi spuneţi. Secţiile Academiei Române aveau lunar întâlniri de specialitate, în care se discutau problemele disciplinei, fiecare membru, câteodată fiecare cercetător din institutele subordonate secţiei venind cu acele noutăţi extraordinare care se discutau cu toţi colegii, 20, 15. Şi ca să reînviem viaţa academică, ar trebui să mergem după modelul academiilor care funcţionează foarte bine. Asta o să vedem împreună cu dumneavoastră”, a spus Pop.

Preşedintele Academiei Române a pledat pentru extinderea colaborării cu Academia de Ştiinţe a Moldovei.

„Am vrea ca toate activităţile noastre să se desfăşoare împreună cu academia soră, (…) avem obligaţia să mergem înainte împreună. Mulţi membri ai Academiei Moldovei sunt membri de onoare ai Academiei Române, o parte dintre noi suntem membri de onoare ai Academiei Moldovei. Şi, împreună, probabil că vom reuşi să facem chiar mai mult decât activităţi comune”, a mai spus Pop.

Pentru colaborare s-a pronunţat şi preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Ion Tighineanu, amintind de Planul de acţiuni comune aprobat de Biroul Prezidiului Academiei Române şi Prezidiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei la 4 aprilie 2023 şi actualizat la 2 aprilie 2024.

„În conformitate cu acest plan de acţiuni, devine o frumoasă tradiţie sărbătorirea împreună a Zilei Culturii Naţionale, la 15 ianuarie, şi a Zilei Limbii Române, la 31 august, precum şi cinstirea memoriei personalităţilor din spaţiul românesc. În septembrie 2024 vom marca împreună 150 de ani de la naşterea celebrului astronom român Nicolae Donici, (…) membru fondator al Uniunii Astronomice Internaţionale. Ne aşteaptă un an bogat, cu multe activităţi şi lansarea (…) Premiilor celor două academii, o premieră absolută în funcţionarea Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei. O certă deschidere şi impulsionare a apropierii noastre se anunţă prin relansarea activităţii editoriale a Editurii Academiei Române, ce va spori diseminarea rezultatelor ştiinţifice în tot spaţiul românesc”, a arătat Tighineanu, care a vorbit şi despre „cultivarea limbii române, studierea istoriei, cultivarea şi valorificarea tradiţiilor, a patrimoniului cultural, crearea unui spaţiu comun românesc al ştiinţei şi culturii”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor desființat de unul din susținătorii săi: CATASTROFĂ

    Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, un susținător al lui...

    „Frații” lui Bolo dau atacul la B in presa trumpistă

    Acum cîteva zile presa a relatat că magnații suedezo-români Ioan și...

    Nicușor calcă statul de drept in picioare. REACȚIE DE LA VÂRFUL CSM

    Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii,...

    Pe cine consideră Trump omul cheie in negocierile pentru Ucraina

    Președintele american Donald Trump se bazează pe ginerele său,...

    Prietenul lui Zele cu wc-urile de aur găsit in Israel

    Jurnaliștii l-au găsit pe omul de afaceri ucraineanTimur Mindich...

    92% dintre maghiarii din Transilvania au încredere in Viktor Orbán

    În rândul maghiarilor din Transilvania, Viktor Orbán este cel...

    Articole relationate

    Categorii populare