spot_img
11 C
București
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăMehedințiInvestiții pentru Mehedinți

Investiții pentru Mehedinți

-

Vizita ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, a directorului general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, însoțiți de directorii din cadrul Ministerului Dezvoltării, Alexandru Soare și Sorin Munteanu, a cuprins și o întâlnire cu toți primarii din județul Mehedinți, la Palatul Administrativ din Drobeta Turnu Severin.

Discuțiile s-au axat pe proiectele de investiții finanțate cu fonduri guvernamentale sau europene, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

- Advertisement -

În cadrul PNDL I și II, unitățile administrativ-teritoriale din Mehedinți au avut aproape 300 contracte de finanțare, în valoare de 1 275 milioane lei, pentru sisteme de alimentare cu apă și canalizare, drumuri, unități de învățământ și unități medicale, piețe și târguri, sisteme de iluminat public, poduri și podețe. 90% dintre aceste obiective sunt finalizate, iar în perioada următoare se vor încheia și celelalte.

Pe de altă parte, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, județul Mehedinți are 85 contracte cu o valoare totală de 1 061 milioane , 40 din ele fiind deja semnate pentru finanțare.

- Advertisement -

Totodată, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, în județul Mehedinți au fost semnate 64 contracte, fondurile europene fiind gestionate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Și Compania Națională de Investiții finanțează 22 investiții în județul Mehedinți, valoarea totală a acestora fiind de 183 milioane lei.

Toate sunt fonduri care au dezvoltat și dezvoltă, în continuare, județul Mehedinți, fie că vorbim despre comunități locale sau investiții gestionate de Consiliul Județean Mehedinți.

În cadrul discuțiilor care au avut loc la Palatul Administrativ, oficialii MDLPA și cei ai CNI au răspuns punctual, întrebărilor primarilor, legate de derularea proiectelor de investiții.

“Le mulțumesc ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea și directorului general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, pentru vizita în județul Mehedinți și am convingerea că răspunsurile domniilor lor au fost de folos pentru implementarea proiectelor de către administrațiile din județ.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img