Întreaga Polonie intră în ”zona roşie”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri că întreaga ţară intră în ”zona roşie” începând de sâmbătă, cu o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor, în urma unei creşteri record a cazurilor de COVID-19, relatează AFP.

Stadionul naţional din Varşovia va deveni spital de campanie şi alte facilităţi de acest fel vor fi amenajate în ţară.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 13.632 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu 38 de milioane de locuitori.

Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de sâmbătă în ”zona roşie”, unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice.

Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut ”tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă” începând de săptămâna viitoare.

El a îndemnat persoanele în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui ”Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.

Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând să se desfăşoare online.

Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu.

Orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile suspendate şi a fost restrâns numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare