Întoarcerea acoliților lui Mubarak

Aliații fostului dictator egiptean au redevenit frecventabili la Cairo. Adunați în jurul unui magnat industrial, aceștia plănuiesc chiar o reintrare pe scena politică. Ahmed Ezz a anunțat chiar că va candida la alegerile parlamentare din primăvara anului următor, scrie Neue Zurcher Zeitung, citat de Radio France Internationale.

Pe 28 ianuarie se împlinesc patru ani de când centrala partidului lui Mubarak din Cairo izbucnea în flăcări și, odată cu ea, revoluția egipteană. De atunci, Egiptul a trecut și printr-o contrarevoluție organizată de armată împotriva islamiștilor, iar puterea a revenit la puternicii generali cu înclinații autoritare și represive. În tot acest timp, acoliții fostului dictator – achitat la proces de toate acuzațiile de parcă nici n-ar fi fost vreodată la putere – s-au reorganizat în aceleași structuri corupte. Ahmed Ezz este chiar unul dintre simbolurile ideii de corupție din vremea lui Mubarak. Astăzi are 55 de ani și este proprietarul unui imperiu industrial care deține monopolul pe piața oțelului. În vremurile dictaturii, Ezz era secretar general al partidului NDP și principalul organizator al falselor alegeri din acele vremuri. Magnatul a fost arestat, judecat, condamnat la 37 de ani de închisoare, iar apoi i s-a redus pedeapsa la plata unei amenzi care, la averea sa, este mai degrabă un bacșiș. Alături de alți foști membri ai cercului de putere Mubarak, Ezz va candida la alegerile parlamentare pozând ca singura forță care poate opri revenirea islamiștilor în prim plan. De altfel, toate măsurile de lustrație adoptate după 2011 au fost anulate, mai scrie Neue Zurcher Zeitung.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful industriașilor ruși: Urmează concedieri

    Rusia nu ar trebui să se aștepte la o...

    Bulgaria suspendă ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei: Avem deficit

    Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a anunțat că suspendă ajutorul...

    Musk susține o campaniei pentru revenirea lui Jensen Huang în funcția de CEO al Nvidia

    Antreprenorul american Elon Musk a anunțat că s-a alăturat...

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Articole relationate

    Categorii populare