Institutul Economic din Koln: Finanţarea pentru sport se confruntă cu aceeaşi boală ca şi economia

Utilizarea ineficientă a finanţării pentru sport este motivul performanţei relativ slabe a Germaniei în clasamentul pe medalii al Jocurilor Olimpice de la Paris, conform unui studiu al Institutului Economic (IW) din Koln, citat de DPA.

”Finanţarea sportului german este ineficientă şi nu-şi atinge ţinta pentru stimularea sportului de top într-un mod durabil”, a opinat economista IW, Melinda Fremerey.

În timp ce finanţarea generală ajustată cu inflaţia a crescut în ultimii 10 ani de la 44 de milioane de euro la 60 de milioane de euro, succesul la Jocurile Olimpice este în declin, a adăugat Fremerey.

Germania a obţinut 12 medalii de aur, 13 de argint şi 8 de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, cea mai slabă recoltă de la reunificarea ţării în 1990.

Studiul a constatat că statul a cheltuit aproape de două ori mai mult per medalie, comparativ cu Jocurile Olimpice 2016 de la Rio, când investiţia a fost de 2,2 milioane pe medalie pentru cluburile sportive. Investiţia a crescut la 3,2 milioane de euro la Tokyo, respectiv la 3,7 milioane de euro la Paris.

”Finanţarea pentru sport se confruntă cu aceeaşi boală ca şi economia. Birocraţia împiedică prea des eficacitatea eforturilor statului”, a opinat economistul Simon Gerards Iglesias.

Federaţia germană de atletism a primit cei mai mulţi bani pe parcursul perioadei 2021-2023, dar a adus acasă doar patru medalii de la Paris. Promovarea viitoarei generaţii a eşuat, de asemenea, cu mai puţini tineri care se înscriu în şcolile sportive germane.

”Este nevoie de acţiune la toate nivelurile. Avem nevoie de mai mulţi formatori şi de o plată mai bună pentru antrenori”, a spus Thomas Weikert, şeful Comitetului olimpic german, care a remarcat o lipsă de finanţare pentru sport la copiii din şcoli şi din grădiniţe. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal la Ambasada americană din Israel: Angajații publică mesajele ambasadorului

    Adjunctul șefului misiunii Ambasadei Statelor Unite în Israel i-a...

    Războiul din Iran a dus la lipsa rachetelor PATRIOT

    Războiul din Iran a declanșat o penurie de rachete...

    Trump o curăță pe Kristi Noem, ministru de interne

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că senatoarea republicană...

    Ministrul de externe maghiar: Zelenski îl amenință cu moartea pe Orbán

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a formulat pur și simplu...

    Trump: Putin vrea pace, Zelenski nu

     Președintele american Donald Trump a declarat joi că vede...

    Trump vrea să numească noul lider suprem al Iranului

    Președintele american Donald Trump a declarat joi că dorește...

    Articole relationate

    Categorii populare